În dosarul Flota procurorii anticorupție au dat soluție de scoatere de sub urmărire penală, a anunțat, marți, șeful Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, precizând că partea din dosar referitoare la președintele Traian Băsescu este disjunsă.
Potrivit lui Morar, soluția procurorilor a avut în vedere lipsa prejudiciului.
Expertiza din dosarul Flota, în care este inculpat și președintele Traian Băsescu, nu contstată vreun prejudiciu.
Expertiza financiară dispusă de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul „Flota” a fost finalizată în 24 septembrie, costul ei fiind evaluată la 140.000 de lei, adică peste 43.000 de euro.
Soluția de scoatere de sub urmărire penală a inculpaților s-a dat în luna decembrie 2007, a precizat Daniel Morar.
Dosarul „Flota” a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracțiuni comise de cei care ar fi inițiat și derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanța cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 – august 2000.
Potrivit unei prime expertize dispusă de procurorii Parchetului Național Anticorupție (actualul DNA), prin înstrăinarea a 16 nave, cei 80 de inculpați din dosar ar fi păgubit statul român cu peste 11.000 de miliarde de lei (echivalentul a 275 de milioane de euro). PNA a plătit pentru prima expertiză 10.000 de euro la nivelul anului 2004, când dosarul a fost înaintat instanței supreme.
Cea de-a doua expertiză din dosar a fost dispusă după ce DNA a infirmat soluția dată de procurorii PNA, care au decis în 2004 trimiterea în judecată a lui Băsescu, alături de alte 79 de persoane.
De fapt, dosarul a fost restituit anchetatorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că, potrivit articolului 209 din Codul de procedură penală (text între timp abrogat), rechizitoriul nu fusese semnat de șeful PNA așa cum prevedea legea, ci de adjuntul său. Legea actuală stipulează că regularitatea actului de sesizare a instanței se face de către șeful secției de parchet. În august 2005, PNA s-a transformat în DNA, iar conducerea au fost preluată de alți procurori.
Deși instanța supremă cerea doar semnătura șefului de parchet, conducerea actuală a decis reluarea cercetările în dosar, fiind dispusă o nouă expertiză financiar-contabilă și separându-se faptele lui Traian Băsescu de cele ale celorlalți acuzați, întrucât ar beneficia de imunitate.
Prima expertiză din dosar, solicitată de reprezentanții CNM Petromin SA Constanța, a costat statul 320 de milioane lei vechi (10.000 de euro).
Inițial, în dosarul Flota au fost cercetate 136 de persoane, 80 fiind deferite justiției, în 10 august 2004, iar pentru altele 51 procurorii separând faptele.
Printre inculpații trimiși în judecată pentru comiterea unor fapte penale „în legătură directă cu modul defectuos în care și-au exercitat, cu știință, atribuțiile de serviciu” sunt foștii miniștri ai Transporturilor Traian Băsescu, Paul Teodoru și Aurel Novac, fostul președinte al Fondului Proprietății de Stat, Radu Ovidiu Sîrbu (cu rang de ministru), foștii secretari de stat Călin Dragomir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu și Viorel Oancea (fost primar al Timișoarei).
Deși pe parcursul procesului s-a pus în discuție eventuala imunitate de care se bucură președintele României, în 5 decembrie 2005 completul de nouă judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la DNA, din motive procedurale.
Astfel, procurorii DNA au separat faptele lui Traian Băsescu – fost ministru al Transporturilor, ales președinte în decembrie 2004 – de ceilalți inculpați, motivându-se că șeful statului beneficiază de imunitate. Potrivit articolului 84 din Constituție, președintele beneficiază de imunitate la fel ca deputații și senatorii, care pot fi urmăriți penal pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate. Președintele poate fi cercetat pentru înaltă trădare, infracțiune care nu se regăsește în legea penală.