Inaugurare

Școală postliceală sanitară la Siret

Din această toamnă, mai exact din anul școlar 2013-2014, în orașul Siret își deschide porțile Școala Postliceală Sanitară „Laureatus”, din domeniul sănătate și asistență pedagogică – nivelul 3 avansat.
Unitatea de învățământ oferă următoarele calificări profesionale: asistent medical de farmacie – 30 locuri, asistent medical generalist – 60 locuri, și asistent medical balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – 30 locuri, cu o perioadă de trei ani, învățământ la zi. Conform celor afirmate de profesorul Oana Mirela Diaconescu, directorul Școlii Postliceale Sanitare „Laureatus” Siret, „conducerea managerială va asigura o orientare sistemică, strategică, optimă, prin proces și fapte, pentru îndeplinirea funcțiilor acesteia în procesul didactic și educativ. În același timp avem în vedere crearea unei culturi a calității instituționale și educaționale care să asigure beneficiarilor noștri însușirea cunoștințelor, formarea și dezvoltarea competențelor, valorilor și atitudinilor necesare pe piața muncii, atât din țară, cât și din spațiul Uniunii Europene”.
Admiterea se realizează pe baza concursului de dosare, iar perioada de înscriere este între 1 august și 31 august 2013. Candidații se pot înscrie la secretariatul școlii, din strada Simion Florea Marian, nr. 2, etaj I, de luni până vineri, între orele 10.00. – 18.00. Se pot înscrie absolvenți de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, indiferent de vârstă.

Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților