Școala cu clasele I-VIII Nr. 1 din Gura Humorului sărbătorește două secole de la înființare, 200 de ani de carte pe băncile acestei instituții de învățământ. Cu această ocazie, în perioada 10-12 mai, conducerea școlii organizează un eveniment aniversar la care sunt așteptați foști și actuali dascăli și elevi și nu numai.
Evenimentul aniversar debutează joi, când va avea loc un simpozion național „Școala românească între prezent și viitor”, un program cultural, precum și slujbe de pomenire a celor decedați. Vineri, toți oaspeții la eveniment sunt invitați sunt invitați să viziteze școala, iar apoi să participe la o expoziție la muzeu, la o lansare de carte, precum și la lansarea revistei școlii. Tot vineri va avea loc și o întâlnire între generații, precum și un carnaval al elevilor.
Sâmbătă este ultima zi de manifestări, zi în care foștii dascăli se vor întâlni cu foșții lor elevi, și se va semna în cartea de onoare. Sâmbătă la prânz va avea loc o paradă a elevilor, iar manifestarea va continua apoi la Casa de Cultură cu un spectacol. Seara, participanții la Zilele Școlii nr.1 din Gura Humorului sunt invitați la un concert extraordinar al artistului Gheorghe Gheorghiu.