– De la Revoluție și până azi, copiii din Codru, Cajvana, nu au știut și nu știu ce înseamnă să înveți într-o școală adevărată, pentru că s-au perindat prin tot felul de case particulare, școli improvizate
– Situată în capătul unei curți noroioase, printre căpițe de fân și orătănii, sala de clasă a elevilor din Codru este de fapt o cameră veche, aproape în paragină, fără sobă și fără podele
– Conducerea Inspectoratului Școlar cunoaște situația elevilor de la Codru încă din anul școlar trecut
Școală în șură. Aici învață să citească și să scrie câțiva copii de clasele I-IV din orașul sucevean Cajvana. Locuiesc în Codru, o localitate ce aparține orașului Cajvana, și se poate spune că, pe drept cuvânt, fac și școala tot în codru. De la Revoluție și până în momentul de față, copiii din Codru nu au știut și nu știu ce înseamnă să înveți într-o școală adevărată, pentru că s-au perindat prin tot felul de case particulare, școli improvizate. De patru ani de zile „școala” s-a mutat cu chirie în curtea familiei Alexa, iar elevii învață în condiții greu de imaginat. O cameră mică, rece, întunecoasă, fără podele și cu un bec chior, situată în șura unei gospodării – aici învață carte cei zece copii de clasele I-IV din Codru. Pentru că poveștile despre „școala” din Codru păreau de domeniul fantasticului și imposibil de crezut, reporterii „Monitorului de Suceava” au pornit într-acolo, pentru a vedea unde învață copiii unui oraș sucevean. Am ajuns acolo dimineață, când copiii erau la ore. În momentul în care dai cu ochii de „clădire” îți poți închipui că este orice, dar nici prin gând nu poate să-ți treacă că este vorba despre o instituție de învățământ. Situată în capătul unei curți noroioase, printre căpițe de fân și orătănii, sala de clasă a elevilor din Codru este de fapt o cameră veche, aproape în paragină, fără sobă și fără podele.
– „Iarna trăim din mila gazdelor, care, când e ger mare, ne pun la dispoziție o cameră a casei în care locuiesc”, povestește învățătoarea Daniela Bădăluță
Zi de zi, câte patru ore, fie vară, fie iarnă, copiii își petrec timpul acolo, cu picioarele pe ciment, pentru că la dușumea și covoare nu au curajul să viseze. De mobilier, nici nu poate fi vorba. O tablă mică din lemn vopsit în negru, o masă pe post de catedră și câteva bănci „seculare”, care se țin în câteva cuie și în care au învățat carte generații de-a rândul, în acest decor își petrec patru ani din viață copiii de școală primară din Codru. I-am găsit la ora de limba română, la lecția despre Ion Creangă, învățând probabil „pe viu” cum a făcut școală și Nică a lui Ștefan a Petrei. Opt elevi erau la școală, unul, cel din clasa a patra, lipsea. Ceilalți sunt mai mititei, în clasa a doua și a treia, și nici un boboc nu a poposit anul acesta printre ei. Învățătoarea Daniela Bădăluță predă de trei ani de zile la această „școală”. „Astea sunt condițiile și în fiecare an mi s-a spus că nu se fac investiții și nu se amenajează nimic aici, pentru că o să ne mutăm la școală nouă, însă până acum … nimic. Poate la sfârșitul lui octombrie, să se termine școala pe care au început-o și să ne putem duce acolo, că așa nu se mai poate”, a spus învățătoarea. Dacă în anotimpurile mai blânde patru ore de școală trec ceva mai repede, iarna, la școala din Codru este cumplit. „Vă închipuiți, e ciment pe jos, iar frigul te arde, sobă nu avem și improvizăm noi ceva, însă nu se poate sta pentru că în scurt timp se umple camera de fum și trebuie să ieșim”, povestește învățătoarea Bădăluță. Aceasta a mai spus că și ea și copiii trăiesc mai mult din mila gazdelor, care, când e „ger de crapă pietrele”, pun la dispoziția școlarilor și dascălului lor una dintre camerele casei în care locuiesc. Școala din Codru pare a fi una uitată de toată lumea, dar nu este așa. „Mi-au venit inspecții peste inspecții, mi-am dat aici și definitivatul, toți au venit, au rămas uimiți de condițiile în care se învață aici, dar atât, nu s-a mai rezolvat nimic”, a declarat învățătoarea Bădăluță. Conducerea Inspectoratului Școlar cunoaște situația elevilor de la Codru încă din anul școlar trecut. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat atunci că „la Codru copiii fac școală într-o bucătărie de vară, în condiții improprii și o să încercăm ca în cel mai scurt timp să găsim o soluție și să-i mutăm în altă locație, pentru a putea desfășura o activitate educațională de calitate”. Soluții nu s-au mai găsit de atunci pentru acești copii, care au rămas în continuare, și în acest an, în bucătăria de vară. Acuma speră ca școala pe care Primăria Cajvana a început să o construiască la Codru să fie finalizată, iar iarna să nu-i mai prinsă în „hrubă”.
Opt kilometri pe jos până la școală
Fac carte în șură și în frig, dar asta nu e totul. Deși condițiile în care învață nu întrec cu nimic condițiile în care se făcea carte cu două secole în urmă, elevii din Codru mai au de înfruntat și un drum zilnic până la școală de aproximativ opt kilometri, dus și întors, pe care îl parcurg pe jos. „Am stabilit cu directorul să încep orele la opt și jumătate, ca să ajungă toată lumea, pentru că distanța este mare, și copiii nu pot fi aici la ora opt”, povestește învățătoarea Daniela Bădăluță, care de trei ani de zile „se luptă” și ea cu o navetă de câțiva kilometri zilnic, făcuți la picior”. Cei mai mulți dintre ei nici timp de lecții nu mai au, iar învățătoarea povestește că nu în puține rânduri copiii au fost luați de la școală direct la muncile câmpului, „iar a doua zi mi-au venit la școală fără să scoată cărțile din ghiozdan”.
