Timp de trei zile Sala Polivalentă din incinta Complexului Olimpic Sportiv Sydeny 2000 din Izvorani a fost gazda turneului final de handbal masculin din cadrul celei de a treia ediții a Gimnaziadei, competiție școlară sportivă susținută de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), alături de Ministerul Educației Naționale (MEN) și zece federații naționale ale sporturilor implicate.
După tragerea la sorți Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava a fost repartizată în grupa A, alături de reprezentantele județelor Constanța, Timișoara și Ilfov.
Handbaliști conduși de Alexandrina Jijie și Vasile Boca au început destul de greu competiția, reușind să câștige meciul inaugural, împotriva echipei Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” din Medgidia, scor 28 – 27, la capătul unui joc în care au fost conduși cu 14 – 9 la pauză.
În jocul al doilea din grupă sucevenii au învins fără probleme, 37 – 11, Școala Gimnazială Nr. 40 București, iar în ultimul joc din grupă s-au impus din nou destul de clar, 35 – 24, în fața echipei LPS Banatul Timișoara.
Câștigătoare a grupei A cu maxim de puncte, echipa suceveană a întâlnit în semifinala competiției echipa Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Baia Mare. Meciul a fost unul echilibrat pe toată durata sa, ambele echipe aflându-se pe rând la conducerea jocului, scorul final fiind de 32-31 în favoarea sucevenilor.
Sucevenii s-au impus în finala mare în fața Școlii „Constantin Brâncuși” din Medgidia, pe care au învins-o și-n grupe
Sucevenii aveau să întâlnească din nou în finala mare a competiției adversara din primul joc, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Medgidia. Spre deosebire de primul joc, sucevenii s-au aflat mai tot timpul la conducere, reușind să intre la pauză cu un gol avans, 13-12. Repriza secundă a fost la fel de echilibrată, scorul final fiind 26 – 24, rezultat prin care Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava a câștigat titlul de campioană a Gimnaziadei – handbal masculin, ediția 2017-2018.
„Îi felicit pe băieți pentru această performanță, au muncit mult și cred că meritam acest titlu. Nivelul competiției a fost unul crescut, între primele 4 clasate aflându-se școli care, la fel ca și noi, au în componență majoritatea sportivilor proveniți de la cluburi sportive puternice, CSȘ Medgidia sau Academia de Handbal Minaur Baia Mare, echipe cu care ne vom întâlni din nou în cadrul turneului final, organizat de FRH la Satu Mare. Vreau să mulțumesc tuturor domnilor profesori ai școlii pentru faptul că îi sprijină și înțeleg pe copii, majoritatea dintre ei fiind și elevi buni, în mod special conducerii școlii, care ne pune la dispoziție ceea ce avem nevoie pentru buna desfășurare a activităților, precum și conducerii CSU Suceava, pentru tot sprijinul acordat”, a declarat antrenorul Vasile Boca.
Tinerii handbaliști de la „Ion Creangă” fac parte din proiectul “Readucerea handbalului în școală”, coordonat de decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul USV, Petru Ghervan
Proiectul “Readucerea handbalului în școală”, coordonat de către decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul USV, Petru Ghervan, a luat naștere în anul 2014, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Ion Creangă”. Pe măsură ce acești copii au crescut, au început să apară și primele rezultate, școala reușind să se califice la etapele regionale ale Gimnaziadei trei ani la rând, iar de fiecare dată s-a clasat pe podium. Toate eforturile depuse, toate sacrificiile au meritat din plin, în mai puțin de un an handbaliștii suceveni cucerind două titluri de Campioni ai României, la handbal primar mixt (iunie 2017) și handbal băieți (mai 2018).
„Mă bucură nespus aceste performanțe, sunt mândră de elevii noștri, sper ca măcar unii dintre ei să încerce să-și contureze o carieră în handbal; mai sper și ca ei să devină modele pentru alți copii, care să-și dorească să joace handbal, fie că o fac la noi la școală sau în altă parte. Doresc să mulțumesc copiilor care au luptat exemplar până în ultima secundă, părinților care ne-au fost mereu alături, partenerilor de la CSU Suceava, domnilor Petru Ghervan și Sorin Rață”, a declarat Alexandrina Jijie, antrenor și director adjunct al Școlii „Ion Creangă” Suceava.
Pe lângă titlul de campioană națională, echipa suceveană a pus mâna și pe unul dintre premiile individuale, Daniel Stanciuc fiind declarat cel mai bun apărător al acestei competiții.
Școala „Ion Creangă” a participat cu un lot format din elevii: Dan Gașpar, Alexandru Balașa, Cătălin Zarițchi, Claudiu Stejar, Florin Boaru, Răzvan Ioan, Daniel Stanciuc, Emilian Huțuleac, Bogdan Câra, Sebastian Spatariu, Alexandru Reuț, Ștefan Pascuț, profesori: Alexandrina Jijie și Vasile Boca.