Investiții

Școala gimnazială din Bălăceana va fi reabilitată cu fonduri europene



Școala gimnazială din comuna Bălăceana va fi reabilitată cu fonduri europene. Primarul din Bălăceana, Nichita Babor, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la mijlocul lunii decembrie 2014 a fost semnat contractul de finanțare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord –Est, în calitate de intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, și primăria acestei comune, în calitate de beneficiar, în vederea finanțării proiectului de investiții „Reabilitare și extindere Școală Gimnazială cu clasele I-VIII din localitatea Bălăceana”. Nichita Babor a precizat că proiectul are o valoare de 2.166.606,39 de lei, din care valoarea eligibilă este de 1.284.456,22 lei, iar valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferent, este de 882.150,17 lei.
Primarul din Bălăceana a explicat că finanțarea nerambursabilă în cadrul acestui proiect este de maxim 1.258.767,09 de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3. Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenție 3.4 Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă, investițiile urmând să se realizeze pe parcursul a 12 luni de la data semnării contractului de finanțare. Nichita Babor a precizat că în cadrul proiectului va fi reabilitat corpul vechi al școlii, va fi realizată instalația electrică și vor fi realizate lucrări de reabilitare a interioarelor. De asemenea, tot prin acest proiect vor fi efectuate lucrări pentru extinderea corpului nou de clădire a școlii în vederea realizării instalațiilor sanitare și termice. La școala gimnazială din Bălăceana învață 209 elevi.



Recomandări

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava
Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri