Merite recunoscute

Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools

Educația pentru protecția mediului este prioritară
Educația pentru protecția mediului este prioritară

Școala Gimnazială Ipotești a fost din nou certificată ca Eco-Școală, în cadrul programului mondial Eco-Schools. Directorul școlii, Loredana Corjuc, a arătat că documentația și rapoartele instituției au fost evaluate de Comisia Națională de Evaluare cu calificativul „Excelent”, care a confirmat că unitatea de învățământ îndeplinește toate condițiile pentru a rămâne în program și în următorii doi ani și că păstrează dreptul de a menține premiul-simbol „Steagul Verde” până în anul 2020. Certificatul internațional și trofeul Eco-Schools vor fi înmânate conducerii școlii, în cadru festiv, la Seminarul Național „Parteneriat în Educația pentru Mediu”, care va avea loc în București, în data de 29 septembrie a.c.
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), membru cu drepturi depline al Fundației de Educație pentru Mediu București, a informat oficial școala din Ipotești despre acest lucru, cu mențiunea că Biroul Național Eco-Școală îi va monitoriza în continuare activitatea în cadrul Programului mondial Eco-Schools.
Unitatea școlară are obligația de a continua derularea acțiunilor de educație pentru mediu, de a se reînscrie în următorii doi ani în Programul mondial Eco-Școală, prin trimiterea către CCDG a documentelor anuale și, dacă va dori, va depune o nouă cerere de evaluare în intervalul 1-20 ianuarie 2020. Renunțarea la program înainte de împlinirea celor doi ani implică returnarea Steagului Verde către CCDG, pierderea calității de Eco-Școală și a drepturilor ce le conferă acest statut internațional.
În următorii doi ani, școala trebuie să promoveze ariile protejate din județul Suceava
Printre „punctele tari” menționate de președintele CCDG, prof. dr. Cornelia Dincă, la evaluarea Școlii Gimnaziale Ipotești, sunt menționate activitățile de educație pentru mediu „interesante, variate și flexibile” realizate în această unitate de învățământ, catalogată ca „un laborator al educației pentru mediu, în care se pune accent pe implicarea elevilor în activități variate, aceștia având atribuții clare, pe care și le-au însușit cu responsabilitate”.
De asemenea, activitățile cuprinse în planul de acțiune sunt apreciate drept „o adevărată pledoarie pentru o viață sănătoasă” și sunt amintite creațiile copiilor, din materiale reciclabile sau materiale naturale, valorizate în expoziții permanente sau temporare.
„Cadrele didactice includ în curriculum teme adecvate pentru a întări educația pentru mediu a elevilor, Comitetul de părinți este implicat în sprijinirea unității cu privire la activitățile extracurriculare, copiii au multe cunoștințe despre mediul înconjurător, adecvate vârstei lor, activitățile realizate au un impact pozitiv asupra copiilor, cu schimbare de comportamente, unitatea școlară deține un ambient plăcut și un spațiu verde amenajat și îngrijit cu ajutorul copiilor și al părinților/bunicilor voluntari”, se mai arată în raport.
Ca observații și recomandări, CCDG sugerează școlii să abordeze și alte teme din lista celor 12 teme impuse la nivel internațional; să eticheteze plantele din curtea școlii pentru cunoașterea și recunoașterea acestora de către copii; să efectueze campanii de popularizare a ariilor protejate din județ, atât în rândul copiilor, cât și al comunității și să realizeze un Jurnal anual Eco-Școala, care să cuprindă activitățile realizate și impresiile copiilor, partenerilor și ale părinților legate de aceste acțiuni de ocrotire a mediului.

Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Școala din Ipotești, certificată din nou în programul mondial Eco-Schools
Educația pentru protecția mediului este prioritară
Educația pentru protecția mediului este prioritară

Recomandări

Cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava au participat la un curs de formare profesională în Sevilia, Spania