Moment al împlinirii, al bilanțului, al frumosului acum, la încheierea activităților celei de a VIII-a ediții a Școlii de Vară intitulate „Mâini dibace, minți agere III”. De fapt întreaga perioadă 7-12 august a fost una deosebită, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Și cum să nu fie așa când, încă din prima zi, copiii participanți ne-au arătat că încă citesc. Citesc și împărtășesc și cu ceilalți cele aflate.
Și cel mai mic participant, la doar 5 ani, chiar dacă încă nu știe a citi, știe a povesti spre deliciul audienței.
Toți participanții la activități ne-au arătat cât de creativi pot fi. S-au străduit să realizeze mici brelocuri și brățări, flori din hârtie creponată, felicitări utilizând tehnica quilling sau au redecorat obiecte prin tehnica șervețelului.
Jocurile propuse de coordonatori au avut mare trecere la copii. Ne-am amintit împreună cu ei și de jocurile copilăriei noastre: Țară, țară vrem ostași, Rațele și vânătorii, Buchețele.
O parte din activitățile noastre s-au adresat celor un pic mai mari, ei având posibilitatea să aleagă între atelierele de pictură bizantină, sculptură sau cusături tradiționale. Rodul mâinilor lor a fost unul deosebit.
A fost o săptămână solicitantă pentru noi, coordonatorii, dar satisfacția avută la final, când am expus lucrările copiilor, a fost specială. Ne-am simțit minunat împreună cu copiii, am consolidat prietenii, am cunoscut oameni noi, ne-am promis să ne revedem și la alte activități ale Asociației Mereu Tineri până la următoarea ediție a Școlii de vară. Închei, adresând mulțumiri ostenitorilor și participanților pentru clipele petrecute împreună.
Prof. Ramona Nicoleta Husarciuc








