Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, în colaborare cu Asociația „Mereu tineri”, organizează și în acest an o serie de activități cultural-educative pentru copii și tineri, în cadrul unei școli de vară ce se desfășoară în această lună. Școala de vară, ajunsă la ediția a V-a, face parte, în acest an, din proiectul „Cunosc, deci contez!” și este realizată cu sprijinul Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local al municipiului Suceava, în parteneriat cu Parohia Acoperământul Maicii Domnului Suceava, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava și Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Activitățile școlii de vară sunt structurate pe două componente: una teoretică, constând în prezentări, vizionări, dezbateri pe teme de lectură, informatică, biologie, alimentație etc., și una practică, concretizată prin deplasări la diferite obiective culturale din Suceava: Cetatea de Scaun, Hanul Domnesc, Casa Memorială „Simion Florea Marian”, bisericile Sf. Dumitru, Mirăuți, Domnițelor, Sf. Nicolae.Activitățile din școala de vară vor fi anunțate periodic, pe blogul Asociației „Mereu tineri” (http://asociatiamereutineri.blogspot.ro).