Succes

Școala de vară, la bilanț



Școala de vară organizată de asociația „Mereu tineri”
Școala de vară organizată de asociația „Mereu tineri”

Anunțăm cu regret încheierea ediției din acest an (a III-a) a Școlii de vară pe care Asociația Mereu tineri a organizat-o, împreună cu Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, în parteneriat cu ANST ca și cofinanțator și cu câteva școli sucevene.
Apreciem că activitatea noastră a fost un succes. Participanții s-au implicat în dezbateri și au fost receptivi la subiectele prezentate, după cum am putut constata din chestionare și din modul cum au folosit informațiile oferite în prima parte a activităților (partea teoretică), pentru analiza în teren a obiectivelor propuse în a doua parte (excursia tematică).
Astfel, tinerii au putut identifica elemente de arhitectură bisericească specifice Maramureșului și Moldovei. Conceptele evoluționiste și atee și-au găsit ilustrarea în prezentarea prigoanei comuniste asupra Bisericii din Memorialul de la Sighetul Marmației. Dacă în filmele vizionate am aflat despre ororile regimului totalitar din Basarabia: Foametea organizată din 1946-1947 și deportările în Siberia, la Sighet am alăturat, în conștiința noastră, mărturii despre orori de pe celelalte plaiuri românești.
Ne-am bucurat de frumusețile lăsate de Dumnezeu pe meleagurile Maramureșului și ale Bucovinei, dar și de cele prin care înaintașii noștri și-au arătat priceperea si vrednicia, credința și dragostea de Dumnezeu.
Tinerii au legat prietenii.
Dacă o parte dintre ei se cunoșteau de la edițiile din anii trecuți sau de la corul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, între participanții din acest an au fost și fețe noi, din alte parohii. Veteranii, însă, i-au integrat pe nou veniți, astfel că, la final, aveai impresia că se cunosc de când lumea. Și încheierea activităților și despărțirea au fost cu regrete și cu promisiuni de a păstra legătura și de a organiza alte întâlniri. Participanții au făcut deja propuneri de activități, pentru ediția din anul următor a Școlii de vară și și-au exprimat dorința de a cerceta noi locuri. Mulțumim lui Dumnezeu pentru bucuria acestor întâlniri și nădăjduim că ele vor continua.
(Pr. Gheorghe HUSARCIUC)