Asociația „Alecs Group” Suceava, asociație ce are ca scop prevenirea, evaluarea, consilierea și educația rutieră, în parteneriat cu Serviciul Rutier Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava și Școala Filadelfia Suceava, în cadrul campaniei „Alege Viața”, a organizat în perioada 2-6 septembrie o Școală de Vară a patrulelor școlare.
Scopul Școlii de Vară a fost de a-i învăța pe tinerii de vârstă școlară legislația rutieră cu privire la pericolele din trafic, de conștientizare a opiniei publice asupra vulnerabilității și comportamentului în trafic al tinerilor și, implicit, de scădere a numărului de accidente rutiere având ca victime copiii.
Școala de Vară s-a desfășurat după un program bine stabilit cu diferite activități unde copii au avut foarte multe de învățat. Cursanții s-au deplasat pe diferite trasee, unde au surprins cu aparatele foto situații de nerespectare a regulilor de circulație de către foarte multe persoane, atât pietoni, cât și conducători auto. Tot în cadrul programului Școlii de Vară, voluntari de la Crucea Roșie Română, filiala Suceava, au făcut demonstrații de acordare a primului ajutor în caz de accident rutier, în cazul persoanelor arse sau în cazul plăgilor și fracturilor.
„Mulțumim mult celor care ne-au fost alături. Menționăm că Școala de Vară a fost gratuită, iar cheltuielile au fost suportate de Asociația «Alecs Group» Suceava și de ceilalți colaboratori”, precizează reprezentanții asociației.