Început de an școlar cu probleme în comuna suceveană Baia. Clădirea în care a funcționat până acum Școala Generală nr. 2 din Baia a fost câștigată în instanță de vechiul proprietar. Acesta a anunțat primăria și Inspectoratul Școlar Suceava despre această situație și mai mult, a făcut o ofertă de vânzare a imobilului.
Școala, fost conac boieresc, a fost câștigată în instanță de o nepoată a boierului Beldeanu, Liliana Beldeanu, care locuiește acum în Ploiești. Aceasta vrea să vândă școala, formată din două săli de clasă, o cancelarie, un cabinet metodic, o bibliotecă, două holuri și o sală pentru arhivă, dar și o suprafață de teren aproximativ două hectare și jumătate, aflată în imediata apropiere a școlii. Pentru toate acestea, proprietarul a solicitat 600 de mii de euro. Este vorba despre 100 de mii de euro pentru clădirea școlii, și 500 de mii de euro pentru teren.
Zece mii de lei pe an, chiria Inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că „oferta este făcută, însă prețul real al imobilului și terenului aferent va fi stabilit de un expert, și abia atunci de va putea lua în calcul achiziționarea clădirii, și se va ști prețul exact”.
În ceea ce privește cumpărarea școlii de către IȘJ, inspectorul general Petru Carcalete a spus că „trebuie făcute demersuri la Ministerul Educației, asta în cazul în care proprietarul este de acord cu prețul stabilit de expert”.
Până la stabilirea prețului real de vânzare-cumpărare al clădirii și luarea unei decizii în ceea ce privește achiziționarea imobilului, Carcalete a spus că „primăria a discutat cu proprietarul și s-a hotărât ca școala să funcționeze acolo în continuare, contra unei chirii”.
Primarul comunei Baia, Mihai Cîrlan a spus că „ s-a primit acordul telefonic al proprietarului pentru a putea începe anul școlar în acea clădire, iar chiria este de zece mii de lei pentru tot anul”.
Acordul între primărie și proprietarul școlii, Liliana Beldeanu, nu a fost încă definitivat, deoarece primarul Cîrlan a precizat că așteaptă un fax de la proprietar, în care să fie stipulate condițiile în care se face închirierea imobilului.
Peste 200 de elevi învață la Școala nr. 2 Baia Primarul din Baia a mai spus că „primăria caută acum să cumpere un teren pe care să construiască o școală nouă”.
La ora actuală, la Școala nr. 2 din Baia învață 212 preșcolari și elevi, în trei grupe de grădiniță, patru clase primare și patru clase gimnaziale. 14 cadre didactice predau la acea școală.
Urmașii boierului Beldeanu au revendicat mai multe proprietăți în comuna Baia. Primarul Mihai Cîrlan a declarat că „aceștia au obținut până acum 680 de hectare de pădure și mai solicită în instanță alte terenuri din comună”.





