Comunitatea armeană din Suceava sărbătorește în acest an 190 de ani de la deschiderea Școlii armene, închinată Sfântului Grigore Iluminătorul, din curtea Bisericii Sf. Cruce.
Școala avea următoarea inscripție pe care preotul cărturar bucovinean Dimitrie Dan o consemnează în lucrarea intitulată „Obiceiuri și credințe armene la naștere, nuntă și înmormântare” (Cernăuți, 1904): „Această școală, cu tot mobilierul ei, a fost zidită spre a lăuda pe Domnul, cu mijloacele proprii națiunii armene, cu credința în Iluminător, pentru binele tinerimii armene din orașul Suceava. În anul după Hristos 1824, după calendarul armean 1273”.
„Mai înainte exista o școală armeană la Zamca…”
Filiala Suceava a Uniunii Armenilor din România (UAR) și Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale au deschis, în vara anului trecut (în întâmpinarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când armenii de pretutindeni se întâlnesc la hramul Mănăstirii Hagigadar), pentru a marca 190 de ani de la construirea acestei școli, o expoziție documentară vizionată cu mult interes de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.
Școala, deschisă în anul 1825, „în frumoasa clădire aflată în ograda bisericii parohiale”, așa cum scrie Dimitrie Dan, oferea un nou local pentru învățământul în limba armeană semnalat la Suceava încă din anul 1777, când este menționată existența unei școli particulare a comunității armene din localitate.
„Mai înainte – scrie Dimitrie Dan – exista o școală armeană la Zamca, sub conducerea călugărilor armeni, însă, în timpul ocupației Bucovinei, această școală a fost adăpostită într-o clădire împreună cu școala moldovenească existentă atunci”.
„Numai școala armeană din Suceava era cu o singură limbă de instruire…”
În perioada administrației militare austriece (1774-1786), când în Bucovina s-a produs reorganizarea și etatizarea învățământului, au fost treptat desființate vechile școli din perioada moldovenească și au fost înființate noi școli cu limbile de instruire română și germană.
Mai târziu, prin două rezoluții împărătești din anul 1815, toate școlile triviale din Bucovina au fost subordonate Consistoriului romano-catolic din Lemberg (Liov), fiind înființate tot mai multe școli cu limbile de instruire germană și ruteană.
„Atunci – așa cum remarcă istoricul Constantin Ungureanu în lucrarea „Învățământul primar din Bucovina 1774-1918” – numai școala armeană din Suceava, susținută de comunitatea locală, era cu o singură limbă de instruire și nu se subordona Consistoriului catolic”.
Tot Dimitrie Dan este cel care ne oferă informații cu privire la modul în care era coordonată această școală: „Școala primară este condusă, pretutindeni, oriunde trăiesc armeni, de paroh, care îi este, în același timp, și profesor de religie. La Suceava și în România școala este condusă de un director”.
Personalul didactic al școlii, care potrivit consemnării sale era alcătuit „din director și din doi profesori suplinitori”, era remunerat cu „o leafă mergând de la 300, până la 700 de florini”.
Limba de instruire era armeana, germana și româna se învățau ca obiect
Statistica școlilor primare din Bucovina în anul 1894 (date valabile pentru anul 1894, extrase și prelucrate din lucrarea „Schmatismus der Bukowiner Volksschulen und Lehrer” – elaborată pe baza datelor oficiale) înregistrează faptul că la Suceava, la școala privată armeană ortodoxă, învățau atunci 45 de copii armeni (22 de băieți și 23 de fete), într-o școală cu două clase, construită în 1824 și deschisă în 1825.
Limba de instruire era armeana (germana și româna se învățau ca obiect), iar cadre didactice erau învățătorul sup. supl. Gabriel Găină și învățătorii suplinitori Theodor Romaszkan și Gregor Lukutz.
Religia era predată de Elise Nersesian, iar inspector școlar era Valerian cavaler de Prunkul.
După aproape două decenii, Statistica școlilor primare din Bucovina în anul 1913 arată că la școala privată armeană din Suceava învățau doar cinci elevi (armeni ortodocși), avându-l ca diriginte pe Grabeth Găină. Sunt menționate însă și „3 armene catolice” între cele 511 eleve ale Școlii de fete din Suceava, cu limba de predare germană.
Fundațiunea Hagi a susținut financiar școala și orfelinatul, acordând burse elevilor merituoși
În apropierea școlii a fost ridicat și a funcționat sub oblăduirea familiei Hagi (Hadzi) un orfelinat pentru copiii de etnie armeană.
Fundațiunea Christea și Mathilde Hagi (întemeiată în anul 1928) a continuat să susțină financiar atât școala, cât și orfelinatul și a acordat burse elevilor merituoși pentru a-și continua studiile.
În documentul constitutiv al fundației, Christea Hagi scria că „în calitate de fiu credincios al nației mele, de mult timp nu mă pot consola cu concluzia la care am ajuns, și anume că numărul compatrioților mei din Bucovina, și mai ales acela al Eparhiei Ortodoxe din Suceava, se reduce constant. Acest trist fapt m-a făcut să mă gândesc la necesitatea de a-mi ajuta poporul atât cât îmi pot permite, pentru a contribui la conservarea și întărirea națiunii armenești”.
„Pentru a asigura și întări pe cât posibil continuitatea comunității armeano-ortodoxe din Suceava – sublinia filantropul – cel puțin pentru a împiedica după calculul omenesc încetarea acesteia, să fie educați totdeauna și sistematic din veniturile fundațiunei și în raport cu acestea câte cincisprezece sau mai mulți băieți și fete, orfani de naționalitate armeană și de confesiune ortodoxă, ca comercianți și meseriași sau agricultori destoinici, precum și ca cetățeni leali, așa după cum au fost totdeauna armenii din timpurile străvechi”.
Documente care întregesc imaginea asupra activității desfășurate în această școală
În expoziția realizată anul trecut, expoziție care se menține și acum în localul școlii, au fost etalate câteva înscrisuri originale, precum și fotocopiile unor documente aflate la Arhivele Naționale, cele mai multe dintre ele în limba germană.
Printre exponate se află un catalog al Școlii armene din anul 1824, un caiet de caligrafie cu scriere armeană, un certificat referitor la frecventarea cursurilor din anul 1858, precum și un raport financiar al școlii din anul 1883.
Alte documente prezentate în fotocopii, scrise în limba germană (o factură pentru rechizite din anul 1888, petiția unui profesor referitoare la drepturile bănești, liste cu cei mai buni elevi ai Școlii armene din Suceava din anul 1891, un orar al școlii, un plan de lecție, o foaie matricolă, precum și un document care vizează un concurs pentru câștigarea bursei oferite de Anton von Prunkul), întregesc imaginea asupra activității desfășurate în această școală „zidită spre a lăuda pe Domnul, cu mijloacele proprii națiunii armene…”
Elevi ai Școlii armene din Suceava
Între cei care au învățat la școala primară armeană din Suceava s-a aflat și preotul profesor Leon Popovici (decedat în anul 1892 și înmormântat în cimitirul Sf. Simion/Turnu Roșu). Leon Popovici și-a continuat studiile la Gimnaziul din Cernăuți și la Facultatea de Teologie din Viena și a predat apoi religia la Gimnaziul Superior Greco-Oriental din Suceava (între anii 1877-1892).
Făcând parte dintr-o altă generație, Grigore Foit (1917-1987), care a urmat cursurile primare și liceale la Suceava în calitate de bursier al Fundațiunii Christea și Mathilde Hagi, a fost licențiat în istorie antică și limbi clasice la Universitatea din Cernăuți. Profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” Suceava, Grigore Foit a fost apoi director al Muzeului de Istorie.
Leagănul amintirilor pe pământ românesc
Nonagenarul Andrei Avedic Gheorghiu (numele inițial – Kevorkian), cel mai vârstnic membru al comunității armene din Suceava (care, deși s-a stabilit în SUA din anul 1970, revine aproape în fiecare an pe meleagurile natale pentru a locui câteva luni în casa pe care a ridicat-o pe strada Armenească, în cea de-a doua jumătate a anilor ’50), fiind orfan de mamă, a crescut la orfelinatul armean din curtea Bisericii Sf. Cruce.
Perimetrul din jurul acestei biserici, care este leagănul amintirilor sale pe pământ românesc, circumscrie principalele repere ale vieții sale: orfelinatul în care a crescut, Cafeneaua Armenească a unchiului Garabeth (demolată), parohia pe care a slujit-o ca administrator, casa pe care a construit-o și în care a trăit cu familia până când au plecat în America.
