Program

„Școala altfel” la Poliția de Frontieră

Elevilor le-au fost prezentate tehnica și mijloacele folosite de polițiștii de frontieră

Aproape două sute de elevi de la unități de învățământ din municipiile Suceava și Rădăuți, dar și din comuna Izvoarele Sucevei, au participat în prima parte din această săptămână la o serie de activități organizate în unitățile Poliției de Frontieră, în cadrul programului „Școala altfel”.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, luni, câteva clase de școlari rădăuțeni au vizitat Sala de Tradiții și sediul STPF Suceava din Rădăuți, iar ieri, un grup de elevi suceveni a făcut cunoștință cu tehnica și mijloacele folosite de polițiștii de frontieră. Tot marți, la Izvoarele Sucevei, elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la școala din localitate au vizitat Sectorul Poliției de Frontieră și au vizionat câteva filme care au prezentat activitatea lucrătorilor de la graniță. Comisarul-șef Poroch Serițan a precizat că astăzi, la sediul STPF Rădăuți mai sunt așteptate câteva grupuri de școlari rădăuțeni.

Recomandări

Centrul pentru persoane vârstnice Rădăuți, vizitat de elevi de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață