Experiență inedită

„Școala altfel”, cu elevi în uniformă de pompier timp de trei zile

„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU

Mii de elevi și copii de grădiniță au fost oaspeții pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava în ultimele zile, în baza unui protocol încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean în cadrul programului „Școala altfel”.
Cea mai amplă activitate a fost organizată de Detașamentul de Pompieri Rădăuți, care, în colaborare cu Colegiul „Andronic Motrescu” din localitate, a desfășurat un program cu un grup de 20 de elevi, timp de trei zile, pentru cunoașterea elementelor minime de dotare și utilizare a accesoriilor de pe tehnica de intervenție, realizarea unor dispozitive pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor în cadrul modulului SMURD.
După parcurgerea programului, în cea de-a patra zi, elevii, în rolul pompierilor militari, au desfășurat un exercițiu tactic în teren, care a vizat simularea unui incendiu în incinta unității de învățământ, salvarea unui grup de colegi surprinși de flăcări în sălile de curs, precum și o activitate de descarcerare.
La final, locotenent-colonel Sorin Popovici, comandantul Detașamentului de Pompieri Rădăuți, a înmânat elevilor participanți diplome, broșuri, calendare și reviste ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
În afara activităților organizate la Rădăuți, în tot județul, elevii și preșcolarii au vizitat subunitățile de pompieri, primind informații despre modul de desfășurare a pregătirii acestora și fiindu-le prezentate caracteristicile și posibilitățile de lucru ale autospecialelor din dotarea ISU Suceava.

„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU
„Școala altfel” la ISU

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ