Studiu

Scleroza în plăci este mai activă primăvara și vara



Scleroza în plăci este mai activă primăvara și vara, perioadă în care noile leziuni cerebrale produse de această maladie apar cu o frecvență de două-trei ori mai mare decât în restul anului, potrivit unui studiu preluat de AFP.
„Studiul nostru demonstrează că numărul de noi leziuni detectate de scanere în creier este de două-trei ori mai mare în perioada martie – august decât în restul anului”, a indicat profesorul Dominik Meier, de la spitalul Brigham and Women din Boston (Massachusetts, SUA), principalul autor al acestui studiu apărut în publicația Neurology, a Academiei de neurologie americane.
Pentru acest studiu, cercetătorii au comparat rezultatele analizelor cerebrale ale unui număr de 44 de persoane, efectuate cu ajutorul scanerului în perioada 1991 – 1993, cu condițiile meteorologice înregistrate în aceeași perioadă. A fost vorba de temperaturile cotidiene, nivelul de radiații solare și al precipitațiilor din regiunea Boston, unde locuiau voluntarii.
Voluntarii, cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani la începutul studiului, sufereau de scleroză în plăci, dar nu urmau nici un tratament.
Fiecăruia dintre pacienți i s-au făcut săptămânal câte opt analize cerebrale, apoi câte o analiză o dată la două săptămâni și câte un examen medical complet o dată la șase luni.
La un an de la debutul studiului, cercetătorii au descoperit un număr total de 310 noi leziuni ale creierului în cazul a 31 dintre voluntari (70% din totalul pacienților), în timp ce ceilalți 13 nu au dezvoltat alte noi leziuni pe parcursul cercetării.
Cercetătorii au constatat că temperaturile mai mari și un nivel mai ridicat de radiații solare sunt asociate unei activități mai intense a sclerozei în plăci. În schimb, nu s-a stabilit nicio asociere între agravarea bolii și nivelul de precipitații.
Scleroza în plăci este o maladie neurologică. Ea este caracterizată de distrugerea progresivă a învelișului care protejează neuronii și nervii din măduva osoasă, cauza apariției acesteia fiind necunoscută.
Cercetătorii cred că este o maladie autoimună care rezultă dintr-o tulburare a sistemului imunitar, ce atacă celulele sănătoase ale organismului. Factorii genetici și de mediu ar putea juca un rol esențial în dezvoltarea sclerozei în plăci.
Specialiștii citează și o carență a vitaminei D, în zonele geografice cu mai puțin soare. Această vitamină este sintetizată de organism pornind de la un derivat al colesterolului, sub acțiunea razelor solare. La nivel mondial, până la două milioane de persoane sunt bolnave de scleroză în plăci.