Schwarzenegger limitează accesul copiilor la jocurile video violente



Două organizații profesionale l-au acționat în instanță, luni, pe guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, pentru că a aprobat o lege care interzice vânzarea către minori a jocurilor video violente, relatează AFP.
Asociația distribuitorilor de programe informatice video, VSDA, și Asociația de programe informatice de divertisment, ESA, care reprezintă o industrie cu o cifră de afaceri de zece miliarde de dolari pe an, au contestat această nouă lege în fața unui tribunal din San Francisco.
Arnold Schwarzenegger, al cărui personaj, Terminator, apare și el în astfel de jocuri, a declarat că va apăra textul acestei legi adoptate la 7 octombrie.
„Noua lege din California va permite părinților să aibă un rol în alegerea jocurilor potrivite pentru copiii lor”, a declarat guvernatorul, luni. „Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a apăra această nouă lege”, a adăugat el.
Cele două sindicate consideră că textul legii încalcă primul amendament al Constituției americane, privind libertatea de expresie, și că utilizează „termeni vagi” pentru a determina care jocuri sunt considerate violente.
Noua lege californiană, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2006, prevede amenzi de până la 1.000 de dolari pentru contravenienți.
În termenii noii legi, jocurile video sunt considerate violente dacă „provoacă în mod virtual răni grave ființelor umane”, sau are personaje în aparență umane care sunt „odioase, crude sau depravate, implicând tortura sau agresiuni fizice serioase”.