Cotidianul Bild scrie miercuri că pilotul german Michael Schumacher, septuplu campion mondial la Formula 1, își va anunța, duminică, la Marele Premiu al Italiei de la Monza, retragerea din activitate la încheierea sezonului 2006, informează AFP. „Schumi se retrage”, după 16 ani în Formula 1, titrează cotidianul, care adaugă că anunțul va fi făcut la Marele Premiu al Italiei din week-end, de la Monza.
Potrivit Bild, pilotul în vârstă de 37 de ani va mai participa la încă patru curse: Monza, Shanghai, Suzuka și Sao Paulo. Schumacher este sub contract cu Ferrari până la sfârștiul anului 2006 și deși italienii sunt pregătiți să-i ofere un nou acord, germanul întreține misterul asupra intențiilor sale de mai multe luni. El a confirmat duminica trecută că va anunța la Monza decizia referitoare la viitorul său. Directorul general al Formula One Group, Bernie Ecclestone, a anunțat, în 27 august, că Schumacher se va retrage, dar declarațiile sale au fost dezmințite de Jean Todt, directorul general al echipei Ferrari.




