Schulz felicită România pentru progresele înregistrate în controlul la frontiere



Președintele PE, Martin Schulz, a declarat, miercuri, în Parlament, că felicită România pentru că a transpus toate instrumentele Schengen și pentru progresele înregistrate la controlul la frontiere și a arătat că PE se va angaja într-o mai bună integrare a țării noastre în UE.
Schulz a afirmat că PE a fost un susținător al aderării României în UE, deși au existat voci care nu susțineau această idee și că PE s-a pronunțat în favoarea primirii țării noastre în Schengen.
„Cunoașteți că PE, în rezoluția sa din 13 octombrie 2011, s-a pronunțat în favoarea primirii dumneavoastră în spațiul Schengen. România, vreau să subliniez, a transpus toate instrumentele Schengen și aș dori să vă felicit pentru progresele înregistrate în domeniul controlului la frontieră”, a spus Martin Schulz în fața parlamentarilor români.
El a adăugat că România supraveghează o mare parte din frontierele exterioare și are granițe cu Serbia, Ucraina, R.Moldova și Marea Neagră.
„Este bine ca cetățenii să vadă că aceste lucruri sunt luate foarte în serios. PE se va angaja într-o mai bună integrare a țării dumneavoastră în UE”, a adăugat Schulz.