Schitul Rarău sub îndrumarea ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor

Cercetarea arhivelor fostei Securități continuă să ne dezvăluie aspecte inedite și extrem de interesante care ne ajută să cunoaștem monahismul românesc din perioada comunistă.
Un exemplu în acest sens este modul de viețuire monahicească din Schitul Rarău de sub îndrumarea ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, conform unei note date Securității de un informator care în august 1954 a vizitat așezământul sucevean: „Programul schitului: orele 0:00-3:00, Utrenie; orele 6:30-7:30, rugăciunea de dimineață; orele 8:30-12:00, Liturghie; orele 18:00-19:30, rugăciunea de seară șVecerniaț. În restul timpului se face lectură individuală a Noului Testament sau a altor cărți bisericești și ascultare, adică o treabă oarecare: strânsul fânului, cules de zmeură, de ciuperci etc. În sprijinul acestei ascultări se aduce ca argument lupta împotriva voii și obișnuințelor noastre, realizarea prin înfrângerea tendințelor, a simțurilor și a necesităților materiale, adică a somnului, foamei etc. Rostul șederii noastre la schit, spune Daniil, este disciplinarea prin integrarea riguroasă în programul alcătuit de el. Plimbările și visările le vom lăsa pe altădată, fiindcă acum nu este timp de ele. Să nu aibă cineva prin asta impresia că i se răpește libertatea, pentru că libertatea după care tânjim șa celor din lume, n.n.ț este de fapt robia noastră, robia simțurilor și numai asceza este cu adevărat eliberare. Doar suprimarea, smerenia, adică debarasarea de ambiție, mândrie, de continuă preocupare de estimare a persoanei noastre, conduce la conturarea unei autentice personalități, a regăsirii omului din noi. Unii cred că ținuta interioară se dobândește mai ușor împrumutând metode de lucru străine (se referă la cultura indiană, nota sursei). Aceștia însă scapă din vedere că metodele de care vorbim sunt născute din specificul în cadrul tradiției și condițiilor proprii de dezvoltare. De aceea, realizarea nu e posibilă decât în limitele pământului pe care trăim, unde cunoaștem omul, cu moravul și năravul lui. De ce să căutăm soluții în altă parte? Noi, românii, ne naștem în religia ortodoxă și avem la îndemână toată experiența ei, cu fapte și adevăruri controlate, verificate. Să profităm de ea și să o folosim… La predica de duminică (4 august), Daniil a citit despre Apostolul Petru care, văzându-L pe Iisus mergând pe mare și nevenindu-i să creadă, spune: Dacă ești tu Doamne, poruncește-mi să vin la tine. Iisus îi poruncește. Petru merge și el pe valuri, dar îndoindu-se de realitatea lui Hristos, se scufundă. Iisus îl scoate deasupra și împreună se urcă în barcă. Furtuna se potolește, se face senin. Interpretarea: Semnificația crucii este binele și răul. Cele două brațe, orizontal și vertical, sunt coordonatele în care ne înscriem noi și faptele. Orizontala este axa realității istorice a faptelor, a trăirii lor materiale. Verticala este simbolica faptelor. Mersul pe apă este un adevăr material. Ascultând voința lui Dumnezeu, apele s-au închegat sub pașii lui Iisus și ai Apostolului. Hristos este sinonim cu scopul în viață. Încrederea deplină în acest scop ne ține deasupra valurilor care sunt: slăbiciunea, patimile și îndoielile noastre sau influențele rele ale oamenilor din jur. În acțiuni se cere hotărâre… Deci, ori rămânem în barcă, în siguranță, ca ceilalți Apostoli, or, dacă am pornit, atunci să călcăm cu fermitate spre ținta aleasă“.
(Adrian Nicolae PETCU)