Schimbări majore în sala de judecată: Avocatul, la același nivel cu procurorul



Noua lege privind organizarea judiciară, promulgată de președintele Klaus Iohannis, aduce schimbări majore în configurația sălii de judecată.În noua lege 304/2004 privind organizarea de judecată, la articolul 7, după alineatul 2 a fost introdus un nou alineat. Astfel, portivit alineatului 3 „ Configurația sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților.”Astfel, apărătorii vor sta la același nivel cu procurorii, în condițiile în care, până acum, practica judiciară a arătat că, în sala de judecată, procurorii beneficiau de o poziție superioară avocaților inculpaților, chiar și în ceea ce privește poziția în sală, care de multe ori era foarte aproape de prezidiul judecătorului.”Este pur și simplu o normalitate, oarecum o revenire la normalitate pentru că acum vreo șapte sau opt ani CSM decisese exact acest lucru și anume că egalitatea părților în procesul penal, egalitatatea acuzării cu a apărării trebuie reflectată și în configurația fizică a sălii de judecată. Este o normalitate, un lucru absolut firesc. Din ce motiv nu s-a ținut cont până acum de această poziție? Datorită unei tradiții prost înțelese, pur și simplu atât. Au existat nenumărate încercări în acest sens, mai degrabă de ordin administrativ, să zic așa, însă, din fericire, acum este prima oară când după 90 se reflectă și în legislație principiul care este esențial și anume egalitatea acuzării cu a apărării în cadrul procesului penal”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, avocatul Toni Neacșu.Modificările aduse Legii 304 din 2004 au fost contestate de reprezentanții Opoziției, atât USR cât și PNL sesizând Curtea Constituțională pe prevederile proiectului de lege, dar și de către președintele Klaus Iohannis, care a atacat legea de două ori la CCR.Și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a contestat la Curtea Constituțională modificările aduse legii privind organizarea judiciară, prevederile fiind criticate dur și de către procurorul general Augustin Lazăr, care s-a declarat nemulțumit, printre altele, de înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.Curtea Constituțională a respins sesizările pe proiectul de lege, acesta fiind promulgat săptămâna trecută de către președintele Klaus Iohannis.



Recomandări

Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată

Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată
Procurorii de la DIICOT Suceava au încercat să țină pasul cu fenomenul traficului de droguri: 143 de inculpați trimiși în judecată

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României