Consiliul Județean

Schimbări în conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public Suceava



Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Suceava din cadrul Consiliului Județean va fi condusă de Dănuț – Gheorghe Buzaș. Acesta îi va lua locul actualului șef al acestei direcții, Margareta Isăilă, care urmează să preia conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Hotărârile ar urma să fie luate în ședința de mâine a CJ Suceava, când membrilor deliberativului județean li se va solicita votul pentru destituirea lui Florin Tărnăuceanu din postul de director executiv al Direcției de Asistență Socială, precum și aprobarea detașării pe o perioadă de șase luni la conducerea acestei instituții a Margaretei Isăilă. Consilierii județeni vor avea de adoptat și o decizie cu privire la numirea pe o perioadă de șase luni a lui Gheorghe Dănuț Buzaș la conducerea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Suceava, acesta având în prezent funcția de consilier superior în cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean. Margareta Isăilă și Gheorghe Dănuț Buzaș își vor prelua noile funcții începând cu 1 martie 2011.
Sever Paraschiv Dumitrache vine la conducerea Centrului Cultural Bucovina
Tot în ședința de mâine a Consiliului Județean Suceava se va supune aprobării un proiect prin care actualului șef al Centrului Cultural Bucovina îi încetează contractul de management. În expunerea de motive a proiectului de hotărâre se arată faptul că Vasile Ursachi a fost cel care a solicitat încetarea contractului.
Locul lui Ursachi la conducerea Centrului Cultural Bucovina va fi luat de Sever Paraschiv Dumitrache, acesta urmând să-și preia funcția începând cu data de 15 martie 2011.
În expunerea de motive a proiectului se precizează că decizia de a-l numi pe Sever Paraschiv Dumitrache a fost luată ținând cont de „experiența profesională și artistică, rezultatele în sfera cultural-artistică, precum și aspectele activității didactice și culturale care le-a desfășurat în decursul vremii”.