Schimbarea la Față a Domnului, anticamera Împărăției cerurilor

Înaltpreasfinția Voastră, care este importanța dogmatică a praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos și ce loc are această sărbătoare în iconomia mântuirii noastre?
Schimbarea la Față are un conținut eshatologic, dar în același timp este și o deschidere spre Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru Iisus Hristos dorea ca Sfinții Săi Apostoli să nu se înfricoșeze, să nu se împuțineze în credință, să se întărească și să vadă tot ceea ce i-a învățat despre transfigurarea omului și a lumii în același timp. Ei trebuia să cunoască faptul că lumea aceasta va avea un nou conținut și o nouă orientare, că va fi o lume nouă, cu menirea de a fi cu adevărat duhovnicească, în care să se împlinească desăvârșita comuniune cu Dumnezeu și cu toți sfinții.
Momentul Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos pe Muntele Taborului este esențial în acest context. Din spusele Sfântului Evanghelist Marcu (cap. 9), vedem că Mântuitorul S-a urcat pe un munte înalt, împreună cu trei dintre ucenicii Săi, Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacov. Sfinții Evangheliști nu ne-au spus numele muntelui, întrucât nu gândeau la înălțimea unui munte, ci la înălțimea descoperirii dumnezeiești. Prin urmare, ceea ce vrea să ne spună este că înălțimea duhovnicească, înălțimea spirituală a arătării Mântuitorului Iisus Hristos întru slava Sa este cu totul deosebită. Cu toate acestea, cunoaștem că muntele pe care S-a suit Mântuitorul a fost Taborul, aducându-ne aminte astfel de cuvintele Psalmistului: „Taborul și Ermonul în numele Tău se vor bucura“ (Ps. 88, 13).
Sfântul Ioan Evanghelistul leagă prezența slavei dumnezeiești în lume de actul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, amintind că: „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr“ (In. 1, 14). În felul acesta vedem și înțelegem chipul dumnezeirii și al sfințeniei Mântuitorului Hristos, precum și lucrarea Sa în lume concretizată prin numeroasele minuni și descoperiri dumnezeiești. Cu toate acestea, momentul Schimbării la Față, amintit de Sfântul Evanghelist Marcu în contextul apropierii Patimilor și Răstignirii Domnului, are o semnificație cu totul deosebită. Apostolii trebuia să fie martorii tuturor semnelor și minunilor Mântuitorului Hristos și cel mai mare este semnul Pătimirilor Sale, al suferințelor Sale pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire.
„Toată natura omenească este plină și pătrunsă de dumnezeire“
Cum beneficiază firea omenească de binecuvântarea luminii dumnezeiești necreate?
Lumina aceasta strălucește și din interiorul Domnului nostru Iisus Hristos, strălucește din toate părțile Lui, ca și prin toate părțile corpului nostru omenesc. Aceasta întrucât toată firea noastră, toată natura omenească este plină și pătrunsă de dumnezeire, așa cum pătrunde focul prin fier și îl roșește. Iată de ce pe Muntele Tabor Sfinții Apostoli nu despart pe Mântuitorul de firea Sa omenească, ci Îl văd deopotrivă Dumnezeu și om. Această întâmplare minunată ne face să înțelegem că odată ce S-a unit cu noi, din iubire negrăită, Fiul lui Dumnezeu rămâne permanent îmbrăcat în firea noastră pe care o îndumnezeiește și o umple de slavă dumnezeiască.
Această Lumină de care s-au împărtășit Sfinții Apostoli pe Muntele Taborului ni se împărtășește negreșit și nouă prin Sfintele Taine. Prin urmare, dacă Trupul Domnului Hristos a fost luminat și pătruns de razele dumnezeirii, prin Sfânta Împărtășanie, care este însuși Trupul și Sângele Său cel de viață dătător, întreaga noastră existență se luminează și se umple de părtășia harului dumnezeiesc.
Cum putem înțelege, în contextul praznicului Schimbării la Față, conceptul mistic de „lumină necreată“?
Lumina necreată este doar o parte din ceea ce realizează și împărtășește Fiul lui Dumnezeu Înomenit în lucrarea iconomiei Sale. Prin urmare, nu numai cu „lumina necreată“ ia contact lumea, ci, prin Persoana Mântuitorul Hristos, ea dobândește posibilitatea de îndumnezeire, firea umană fiind păstrată și restaurată întotdeauna în ipostasul Logosului Înomenit. Prin urmare, nu vorbim doar de o „transfuzie de lumină“, ci despre o prezență reală a lui Dumnezeu în lume, pe care niciodată nu o părăsește. Când este răstignit pe Cruce, El vorbește cu Maica Domnului și cu Sfântul Ioan Evanghelistul despre întemeierea Bisericii. Și de această dată, cum se întâmplă pe Muntele Tabor, lumina dumnezeiască strălucește cu putere din interiorul trupului Său. Prin urmare, această lumină dumnezeiască este prezentă și permanent lucrătoare până la sfârșitul veacurilor în interiorul Bisericii, Trupul Tainic al Mântuitorului Hristos.
Putem vorbi despre o dimensiune euharistică a luminii dumnezeiești? Cât de importantă este ea pentru firea noastră?
Fiecare părticică din Trupul și Sângele Său, din Sfânta Împărtășanie, este purtătoare a luminii dumnezeiești întregi. Sfinții Apostoli, pe Muntele Taborului, s-au împărtășit prin vedere și au fost copleșiți de această putere dumnezeiască. Prin dumnezeiasca Împărtășanie, ei Îl primesc întreg pe Hristos Euharistic, a Cărui lumină strălucește de acum în interiorul lor. Slava cerească a Fiului lui Dumnezeu este veșnică și este aidoma cu slava Tatălui Ceresc. Dar despre care slavă vorbim la Schimbarea la Față? În primul rând, Schimbarea la Față ne arată că firea umană a Mântuitorului Iisus Hristos se împărtășește și ea de harul dumnezeiesc și de slava cerească. Dacă Mântuitorul S-a făcut om, asemenea nouă, El a luat trupul nostru și l-a îndumnezeit, l-a pătruns cu energia dumnezeiască, ca acesta să fie întru totul dumnezeiesc. În Persoana Mântuitorului Hristos pătrunde firea omenească și aceasta se ridică la slava cea cerească, prin îndumnezeire. În felul acesta, Dumnezeu păstrează permanent firea omenească și o ridică la înălțimea cerească, înălțime la care niciodată n-a ajuns omul. El împlinește aceasta ca cele două firi unite ipostatic în singura Sa Persoană să ne fie nouă călăuză și în același timp să ne fie mijlocitoare și dătătoare de viață, cum spunem permanent la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
(Interviu realizat de prof. Vasile Gogonea, sursa: Ziarul Lumina)