Beyonce și-a uimit fanii cu câteva imagini postate pe o rețea de socializare, în care arată o schimbare radicală de look.
Artista a postat pe Instagram mai multe fotografii în care apare cu părul tuns scurt, scrie dailymail.co.uk.
Într-una dintre imagini, cântăreața în vârstă de 31 de ani apare uitându-se într-o oglindă, stând cu mâinile la spate, pe părul scurt.
Cea de-a doua fotografie este făcută de artistă cu telefonul mobil, în fața oglinzii. Beyonce apare în prim-plan, fără bijuterii și cu foarte puțin machiaj.
La concertul pe care l-a susținut luni în Brooklyn, New York, Beyonce și-a etalat părul lung cu care fanii o știu de mulți ani.
Beyoncé Knowles a devenit celebră la sfârșitul anilor ’90 în calitate de membră a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyoncé a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”. Beyoncé este una dintre cântărețele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child și alte 13 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat și în filme, precum „Austin Powers – Goldmember” (2002), „Pantera roz” (2006), „Dreamgirls” (2006) și „Cadillac Records” (2008).