Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava

Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava
Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava

Cadre didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava au participat, în perioada 26-30 iulie 2021, la un schimb de experiență în Lituania, la Vilnius, în cadrul unui proiect Erasmus+. Este vorba de directorul unității sucevene, profesor psihoterapeut Gabriela Mihaela Lupașcu, director adjunct, profesor psihoterapeut Nicoleta Croitoriu, și coordonatorul de proiect, profesor psihoterapeut Dorina Cocari, care s-au deplasat în Lituania, la Școala Specială din Kedainiai (Kedainiu Specialioji Mokykla), pentru ultima mobilitate Erasmus+ din cadrul proiectului „Collaboration to Have Abilities as New Goals of Education” (CHANGE). Programul „Improvement in students’ behaviour and emotional state through therapies” a reunit 31 de cadre didactice, în mod fizic 23 de profesori din Polonia (4), România (3), Italia (3), Grecia (5), Lituania (8) și virtual, 8 profesori din Turcia. Reprezentanții suceveni au spus că activitățile de formare, programele terapeutice și atelierele de lucru atent organizate s-au împletit cu experiențe socio-culturale menite să satisfacă nevoia de cultură și relaxare a fiecărui participant. Conform programului, explică prof. coord. de proiect Dorina Cocari, „pașii ne-au fost purtați inițial prin Vilnius și Trakai, familiarizându-ne cu elemente de cultură și civilizație lituaniană. Am vizitat Orașul Vechi Vilnius, Castelul Gediminas, Catedrala Vilnius, Biserica Sfânta Ana, Universitatea Vilnius, Castelul Trakai. Au urmat apoi activitățile de formare desfășurate în Kedainiai la școala parteneră, unde echipa de proiect ne-a primit cu pâine și sare, iar televiziunea locală Balticum a surprins momentul de primire a oaspeților. Ni s-au prezentat școala, țara, sistemul de învățământ lituanian și sistemul de educație specială, precum și terapiile folosite în lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale (terapia camerelor albă și neagră pentru reducerea stresului și a anxietății prin explorarea celor 5 simțuri, terapia de integrare senzorială prin utilizarea sacului terapeutic, metode prin care elevii cu cerințe educaționale speciale devin mai motivați, adoptă comportamente dezirabile și învață să experimenteze emoțiile pozitive prin intermediul educației vizuale în terapia tulburărilor de limbaj, metoda PECS – sistemul de comunicare prin schimbul de imagini ca instrument de lucru folosit în logopedie în cazul elevilor cu autism, terapiile cu lumină și nisip pentru elevii cu tulburări emoționale și de comportament, terapia Kneipp bazată pe proceduri, terapia prin teatrul cu umbre)”.
Evaluare
În perioada petrecută la Vilnius, sucevenii și colegii lor din proiect au participat la două ateliere de lucru: realizarea de decorațiuni din lemn (păsări) utilizând tehnica traforajului manual sau electric și realizarea de obiecte artizanale din lână (flori) utilizând tehnica firelor de lână presate între două folii cu bule. Obiectele realizate în cadrul workshopurilor au devenit elementele unui panou de evaluare a activităților desfășurate. În ultima zi de mobilitate în Lituania, 30 iulie 2021, participanții la proiect au sărbătorit împreună Ziua internațională a prieteniei printr-o excursie în Klaipeda. „Mobilitatea în Lituania și-a atins scopul și obiectivele, metodele și programele terapeutice prezentate înlesnind schimbul real de experiență la nivel profesional. Nu întâmplător activitățile s-au încheiat însă de Ziua internațională a prieteniei. Această zi a venit ca o răsplată pentru întregul efort depus de fiecare echipă în cei trei ani de proiect. Am ieșit din pandemie cu speranța revederii și a continuării proiectului, iar visul nostru s-a materializat, proiectul încheindu-se cu frumoasă prietenie, colaborare și cooperare”, a completat coordonatorul de proiect, profesor psihoterapeut Dorina Cocari.

Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava
Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava
Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava
Schimb de experiență în Lituania pentru mai mulți profesori de la Centrul Școlar Suceava

Recomandări

Educație pentru un viitor verde – experiență Erasmus+ pentru trei profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Educație pentru un viitor verde - experiență Erasmus+ pentru trei profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava
Educație pentru un viitor verde - experiență Erasmus+ pentru trei profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

Cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, la Malaga: Schimb de bune practici educaționale în cadrul proiectului Erasmus+ Acreditare RO01-KA121-SCH-000215610