Un bărbat în vârstă de 40 de ani și fiul acestuia și-au schilodit în bătaie un consătean, agresorii declarând la poliție că s-au hotărât să-i dea o lecție acestuia pentru că ar fi turnat cafea în rezervorul unei drujbe. Cazul a ajuns în atenția poliției vineri noapte, puțin după ora 22.00, când la Triajul Spitalului Fălticeni a ajuns un bărbat din satul Pleșești, comuna Vulturești, care avea grave leziuni produse evident prin agresiune. Cel în cauză, Marian M., în vârstă de 36 de ani, a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral acut, cu comoție cerebrală, cu contuzie toracică și cu două fracturi, una la tibie și una la peroneu. Cu alte cuvinte, bărbatul fusese lovit crunt peste picioare, în abdomen și în cap, ulterior stabilindu-se că agresorii l-au pus la pământ și au tăbărât pe el cu picioarele și cu pumnii.
Cei doi agresori, în stare de ebrietate la momentul agresiunii, la fel ca și victima, au declarat că au acționat atât de violent supărați că în urmă cu câteva zile vecinul ar fi turnat cafea în rezervorul drujbei care le aparține și, în ciuda eforturilor, aceasta nu a mai putut fi reparată, devenind inutilizabilă.
Prima estimare a medicilor arată că victima are nevoie de 30-40 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.
Cei doi agresori, tată și fiu, s-au ales cu dosare penale, fiind cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.