Anchetă criminaliști

Schelet uman, găsit îngropat lângă un peco din Pătrăuți



– Specialiștii criminaliști ai Poliției au fost trimiși la fața locului
Fragmente dintr-un schelet uman au fost găsite pe raza comunei Pătrăuți. Macabra descoperire a fost făcută, ieri dimineață, în jurul orei 9:00, de mai mulți muncitori care săpau un șanț pentru canalizarea unei stații peco, situată pe Drumul European E85. Oasele au fost găsite îngropate la aproximativ un metru sub pământ, muncitorii anunțând imediat Poliția. La fața locului au fost trimiși criminaliștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru a demara cercetările în acest caz. „După aspectul fragmentelor osoase, reiese că acestea sunt vechi de câteva sute de ani”, a declarat, ieri, Bogdana Crăciun, ofițer pe relații cu presa în cadrul IPJ Suceava. Aceasta a mai spus că, din primele verificări, este exclusă comiterea vreunei fapte penale, fiind anunțați despre caz și reprezentanții Muzeului de Istorie. Din câte se pare, în acea zonă, în urmă cu câteva sute de ani, a existat un lăcaș de cult, lângă care se afla și un mic cimitir. Poliția continuă totuși cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care fragmentele osoase cu pricina au ajuns la un metru sub pământ. La începutul acestei săptămâni, criminaliștii IPJ Suceava s-au confruntat cu un caz similar, atunci când, pe data de 1 iunie, în vecinătatea gării Câmpulung Moldovenesc, au fost descoperite alte fragmente de oase umane, tot de niște muncitori care săpau o groapă în zonă. În acel caz, oamenii legii au stabilit că în locul în care au fost găsite rămășițele respective a fost cu zeci de ani în urmă un cimitir catolic și un spital de campanie.



Recomandări

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare
Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Militar condamnat pentru conducere fără permis și sub influența drogurilor. El este trimis în judecată și pentru trafic de droguri