O schelă metalică montată pentru lucrările de anvelopare ale unui bloc turn din cartierul George Enescu al municipiului Suceava s-a desprins parțial de fațada imobilului și era în real pericol de prăbușire peste trecători și autoturismele parcate în zonă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, incidentul a fost anunțat prin 112 în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproape de miezul nopții.
La fața locului s-a deplasat grupa operativă a ISU Suceava, sub comanda inspectorului-șef Ion Burlui.
La sosirea echipajelor de intervenție, schela metalică, înaltă de opt etaje, era îndepărtată de fațada clădirii și prezenta risc de prăbușire.
„S-a trecut la ancorarea schelei cu cordițe, utilizând autoscara mecanică, s-a apropiat schela de bloc și s-a consolidat cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. De asemenea, a fost contactată și societatea de construcții ce deține schela, pentru a o demonta”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că fixarea schelei s-a finalizat ieri, în jurul orei 10:30.
În George Enescu
Schelă metalică montată la un bloc turn, la un pas să se prăbușească
