ȘCHEIA (II). Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Șcheia, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „25 – toată suma caselor”, însemnând 4 slugi ale logofătului BALȘ, o femeie săracă și 20 birnici.
În 1774, satul Șcheia avea 28 de familii, iar în anul 1784, după reforma agrară, 72.
Însoțirea raiffeisiană din Șcheia a fost înființată în anul 1901, cu 50 părtași, sub președinția preotului George Mihuță, care se va muta, în 1903, la Suceava, lăsând parohia și președinția băncii rurale în seama preotului Gavril Bogdan. Din conducerea băncii mai făceau parte directorul Ștefan Roșu, vicedirectorul Nicolai Creangă și membrii direcțiunii Nicolai Berariu, Petru Berariu (din 1903) și vistiernicul Nicolai Pop.
Biserica Sfântului Nicolai din Șcheia a fost ctitorită, în 1841, de armeanul Ilie Hagi Aritonovici. În 1843, biserica avea 864 enoriași, patron bisericesc era Markus Hagi de Aritonovici, paroh fiind Ioan Criangă. În 1876, sub același patronat, paroh era Georgie Bilașevschi, care păstorea 1.443 suflete. În 1907, paroh era Theodor Balan, născut în 1867, preot din 1893, paroh din 1901, cantor fiind, din 1900, George Mihuță, născut în 1871, cel care va fi preot în Suceava și autor de cărți mărturisitoare.
Din 1884, avea să fie deschisă în Șcheia o școală cu 3 clase[2].
În 9 martie 1925, s-a născut, la Șcheia, o mare personalitate a culturii române, istoricul literar Dimitrie Păcurariu.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 342
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 48, 1876 p. 43, 1907 p. 159, 159