Schaechter: Măsura privind clauzele abuzive poate submina sistemul financiar; e necesar un echilibru



Măsura prin care clauzele abuzive ale creditelor bancare ar urma să fie denunțate în instanță și eliminate din contracte poate submina sistemul financiar, afectând milioane de deponenți, astfel că trebuie găsit un echilibru între protecția debitorilor și stabilitatea sectorului, potrivit FMI.
„În mod clar trebuie să se găsească un echilibru aici. Pe de o parte, trebuie protejați cei care au luat credite bancare, dar pe de altă parte trebuie să ținem seama și de stabilitatea sistemului financiar. Înțeleg că se face un studiu de impact de către BNR pentru că avem, pe de o parte, protecția celor care s-au împrumutat și, pe de altă parte, stabilitatea sectorului financiar. Acestea merg mână în mână, pentru că, dacă această măsură ar submina sistemul financiar, din nou avem milioane de persoane, cu depozite în bănci, care ar putea fi afectate. Deci ar trebui să balansăm cumva aceste efecte”, a declarat miercuri șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunța la începutul lunii iulie că studiul realizat de banca centrală privind clauzele abuzive din contractele băncilor relevă un „impact major” asupra sistemului bancar și a deponenților, considerând că aceștia din urmă trebuie să fie protejați în locul debitorilor care dau în judecată băncile.
„S-a făcut studiul, s-a discutat cu ARB (Asociația Română a Băncilor – n.r.), propunerea mea către colegii din Banca Națională și cei din ARB a fost să iasă împreună și să explice cifrele, calculele nu au fost simple, și să nu spun eu acum nicio cifră, dar nu pot să mă abțin să spun că impactul este major, ar fi major asupra sistemului bancar”, a afirmat Isărescu.
În luna iunie BNR a transmis Guvernului studiul de impact din care rezultă că băncile au calculat pierderi de circa 5 miliarde lei (peste 1,1 miliarde euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relația cu populația.
Posibilitatea denunțării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, care trebuia aplicată din luna iulie, a fost din nou amânată de către autorități, de data aceasta până în luna octombrie, după ce Guvernul a fost informat că băncile ar pierde peste 1 mld euro.
Amânarea a fost operată de această dată în Parlament, de către deputați, la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.
La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență aprobată în ultima zi înaintea vacanței parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanțe, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau asociațiilor de protecție a consumatorilor să denunțe în instanță clauzele abuzive și să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internațional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiționalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenție din anul 2010, când experții internaționali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
În ambele situații, BNR s-a opus inițiativelor legislative și a făcut lobby pe lângă Guvern și FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.
Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanțe printr-un astfel de litigiu.
Simularea BNR a avut în vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instanțele de judecată, inclusiv în condițiile în care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu înțelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori prevede că pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedește negocierea.
Instituțiile de credit, sprijinite de BNR, susțin că procesele colective împotriva băncilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare ar putea să aibă cale de atac la Înalta Curte de Justiție și Casație, ca o excepție de la lege, pentru că deciziile în astfel de spețe privesc o masă largă de populație.
Potrivit Codului Civil, aceste procese ar urma să aibă ca primă instanță Tribunalul, iar sentința definitivă să fie pronunțată de Curțile de Apel.
În cazul în care Guvernul ar accepta să legifereze o excepție în acest sens, prevederea nu ar putea viza doar băncile, ci toate procesele între consumatori și furnizori, pentru a nu se crea discriminare. O astfel de măsură ar putea aduce la Înalta Curte de Casație și Justiție mii de procese între populație și furnizori de electricitate, telefonie, sau apă și canalizare.