Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Cătălin Cimpoiași, în vârstă de 39 de ani, zis „Cimpa”, și Laurențiu Ionuț Plopan, de 33 de ani, ambii din municipiul Suceava, precum și a lui Dumitru Bârtoiu, de 39 de ani, alias „Dan Popovici”, din Șcheia, acuzați că au sechestrat un tânăr în apartamentului primului dintre ei, victima fiind bătută și șantajată să plătească 10.000 de euro în contul unui BMW incendiat.
BMW-ul respectiv aparținea lui Cimpoiași și a fost incendiat pe data de 12 octombrie 2012, în timp ce autoturismul era parcat într-o laterală a blocului în care are domiciliul „Cimpa”, în cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Tânărul care a fost sechestrat de cei trei inculpați se numește Marian Moșneagu, are 29 de ani și este din municipiul Suceava.
„Cimpa” vroia să afle cine i-a incendiat BMW-ul
Toată povestea pleacă de la tentativa de omor care a avut loc pe data de 17 august 2012, în sala de jocuri Royal din zona „Dorna” a aceluiași cartier.
Atunci, Marian Moșneagu a fost a fost bătut măr de un agent de pază al RPG, Ilie Paul Buruiană (39 de ani), acesta din urmă fiind arestat preventiv și trimis în judecată.
La aproximativ două luni de la acel incident, BMW-ul folosit de Cimpoiași a fost incendiat în toiul nopții, acesta considerând că totul i se trage de la faptul că Moșneagu s-ar fi lăudat prin oraș că are „spatele” asigurat de „Cimpa”. Acesta din urmă a considerat că de la aceste vorbe, apropiații bodyguardului arestat pentru tentativă de omor calificat au hotărât să se răzbune și i-au dat foc mașinii lui Cimpoiași.
La câteva zile de la incendierea BMW-ului, Cimpoiași l-a chemat pe Moșneagu, printr-o cunoștință, la el în apartament, unde, susțin procurorii, împreună cu Plopan și Bârtoiu, l-au sechestrat, bătut și șantajat pe tânărul de la care ar fi pornit tot scandalul.
Ce s-a întâmplat în apartamentului lui Cimpoiași
Ademenit de un anume Andrei Ghiață, așa-zis amic cu Marian Moșneagu, acesta din urmă a mers în seara zilei de 21 octombrie 2012 la apartamentul lui Cătălin Cimpoiași.
Din scenariul conturat de anchetatori, reiese că în acea seară în apartamentul lui „Cimpa” se aflau și Plopan și Bârtoiu.
Așezat pe o canapea, Moșneagu a început să fie luat la rost pentru că a dat zvonul prin oraș că are protecția lui „Cimpa”, iar acest lucru, îi reproșa Cimpoiași, ar fi atras răzbunarea apropiaților lui Ilie Paul Buruiană, care i-ar fi dat foc la mașină.
După ce l-au percheziționat să vadă dacă nu are microfoane sau camere video, i-au luat telefonul mobil, iar inculpatul Cimpoiași -descriu procurorii -a început să-l lovească pe Marian Moșneagu cu un baston telescopic metalic peste picioare și mâini, în timp ce victima încerca să se apere.
Trebuie precizat faptul că în urma tentativei de omor, Moșneagu a fost supus unor intervenții chirurgicale complexe pentru a-i fi salvată viața, tânărul suferind și acum de pe urma bătăii primite în sala de jocuri.
„Cimpa” îi tot cerea victimei să mărturisească cui i-a spus că are protecția sa, deși Moșneagu se jura că nu a vorbit cu nimeni despre acest lucru.
Bătut cu un baston telescopit de „Cimpa” și cu un patent de „Dan Popovici”
Coșmarul prin care a trecut tânărul sechestrat, după cum susțin anchetatorii acestui caz, nu s-a oprit aici.
La un moment dat, Cimpoiași a luat o șurubelniță, cu care îl amenința pe Moșneagu că îl înjunghie, iar Bârtoiu a prins victima de mâna stângă și a lovit-o de mai multe ori cu un patent peste vârful degetelor.
Apoi, același Bârtoiu, povestește victima, a amenințat-o că îi va scoate dinții dacă nu le de o pistă care să-i ducă la cel care a incendiat BMW-ul.
„Dan Popovici”, au concluzionat anchetatorii, și-a pus amenințarea în practică și l-a lovit peste gură pe Moșneagu cu partea metalică a patentului, rupându-i un dinte.
La agresarea tânărului a luat parte și Plopan, care l-a lovit cu pumnii în zona pieptului.
Au trecut apoi la amenințări cu moartea, atât la adresa tânărului agresat, cât și a familiei acestuia.
În final, după ce l-au terorizat la propriu pe Marian Moșneagu, cei trei agresori i-au spus că trebuie să scoată 10.000 de euro, contravaloarea prejudiciului în cazul BMW-ului incendiat.
Partea vătămată le-a cerut în repetate rânduri să nu o mai lovească și să o lase să plece acasă, întrucât se simte foarte rău, fiind în continuare sub tratament medical, însă rugămințile sala disperate nu au fost ascultate.
Abia după aproximativ o oră, l-au lăsat pe Marian Moșneagu să plece din apartamentul lor, spunându-i că dacă va spune ceva despre cele petrecute în acea seară, îl vor omorî pe el și pe membrii familiei sale.
Deși inițial nu a vrut să povestească coșmarul prin care a trecut, victima, care toată noaptea s-a simțit foarte rău, i-a mărturisit ce i s-a întâmplat mamei sale.
Ulterior, la îndemnul fratelui său, Marian Moșneagu a acceptat să depună plângere la poliție.
Ce au declarat Cimpoiași, Bârtoiu și Plopan la audieri
Cătălin Cimpoiași, Dumitru Bârtoiu și Laurențiu Ionuț Plopan au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au disjuns cercetările față de un al patrulea învinuit în acest dosar, Andrei Ghiață, tânărul care l-ar fi adus pe Marian Moșneagu în apartamentului lui „Cimpa” știind foarte bine, susțin anchetatorii, cam ce avea să se întâmple în acel imobil.
Ghiață va fi cercetat într-un dosar separat pentru săvârșirea infracținii de favorizare a infractorului.
În fața procurorilor, Cimpoiași a refuzat să dea declarații, iar Bârtoiu și Plopan s-au declarat nevinovați, susținând că au fost în acea seară în apartamentul lui „Cimpa”, însă nu s-au întâlnit deloc cu tânărul care susține că a fost sechestrat și șantajat.
Dintre toți cei trei inculpați, doar Cimpoiași se află în stare de arest preventiv.
Inițial, ca și față de ceilalți doi suspecți, după cele 24 de ore de reținere, „Cimpa” a fost lăsat în libertate, cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
La scurt timp după ce a scăpat de cătușe, însă, s-a dus direct la Șcheia, la amicul său Bârtoiu, să sărbătorească ziua de naștere a acestuia din urmă.
A fost arestat câteva zile mai târziu, neștiind că era filat de oamenii legii, în baza unui ordonanțe a procurorilor.