Actrița americană Scarlett Johansson va debuta ca regizoare de lungmetraje, cu ecranizarea romanului de debut al scriitorului Truman Capote, intitulat „Summer Crossing”, care a fost publicat după moartea autorului său.
Scarlett Johansson și-a făcut debutul în regie cu un scurtmetraj pentru proiectul-colaj „New York, I Love You”, care în cele din urmă nu a mai fost însă inclus în versiunea finală a filmului, regăsindu-se însă, ca bonus, pe versiunea lansată pe DVD.
„Summer Crossing” este primul roman al scriitorului Truman Capote, scris în anii 1940, însă nepublicat în acea epocă. Capote a pretins că a distrus manuscrisul, însă acesta a fost descoperit și publicat în 2005, la 21 de ani după moartea autorului.
Romanul „Summer Crossing” spune povestea personajului Grady, o tânără în vârstă de 18 ani, provenind dintr-o familie bună, care, pe parcursul verii anului 1945, s-a angajat ca paznic într-o parcare.
Nu a fost anunțată deocamdată data la care va fi lansat acest film, potrivit allocine.fr.
Truman Capote este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori americani ai secolului al XX-lea. S-a născut pe 30 septembrie 1924, la New Orleans. După o copilărie petrecută într-un orășel din Alabama, s-a mutat la New York, unde, la 17 ani, și-a întrerupt studiile și s-a angajat la The New Yorker. Curând, a început să-și publice povestirile în reviste literare, iar în 1948 i-a apărut romanul „Alte glasuri, alte încăperi” care s-a bucurat de succes și l-a impus în atenția criticilor ca pe una dintre cele mai mari speranțe ale prozei americane. Cărțile și piesele de teatru publicate ulterior („A Tree of Night and Other Stories”, 1949, „The Grass Harp”, 1951, „Breakfast at Tiffany’s”, 1958, „In Cold Blood”, 1966, „A Christmas Memory”, 1966, „Behind Prison Walls”, 1972, „Music for Chameleons”, 1980), multe dintre ele ecranizate, i-au consolidat reputația.
Fanii actriței americane o pot revedea pe Scarlett Johansson, în 2012, în filmul „We Bought a Zoo”, regizat de Cameron Crowe, și în „The Avengers”, regizat de Joss Whedon.
Actrița Scarlett Johansson a devenit celebră odată cu rolul adolescentei din filmul „Îmblânzitorul de cai” (1998). S-a consacrat ulterior prin partituri precum cele din „Rătăciți printre cuvinte/ Lost in Translation”, pentru care a câștigat premiul BAFTA, și „Fata cu cercel de perlă”, „Cântec de iubire”, „Match Point”, „Jurnalul unei dădace”, „Vicky Cristina Barcelona” și „Cealaltă moștenitoare Boleyn”.