Scârbavnicul mădular

Trista întâmplare de la Văleni – Vaslui a răscolit mâlurile sexualității infracționale, atrăgând ca niciodată atenția presei – numai în Monitorul de Suceava, ăsta ar fi, cred, al patrulea articol. Și încă-s destule de spus! Dacă magistrații Munteanu și Moldoveanu (aproape ca-n „Miorița”!) nu eliberau pe daiboj derbedeii vasluieni, țara nu afla și se punea până la urmă de un blat, de-o retragere a plângerii cumpărată, ori obținută prin amenințări, mai știi, de vreun măritiș, astfel ca totul să intre în normalitatea românească, unde din zece violatori, șapte scapă de pușcărie. Procentajul devine cu adevărat îngrozitor dacă ținem seama și de o a doua cifră: doar 15% dintre victime reclamă violul. Din jenă, din frică, pentru evitarea penibilului proces în care, totdeauna, avocații se vor strădui să demonstreze că fata-i curvă și siluitorii îngerași (rețeta-i pretutindeni aceeași – vezi și piesa lui Dürenmatt „Vizita bătrânei doamne”). Dacă numai un sfert reclamă și din costelivul sfert mai tăiem șapte zecimi, ce rămâne? Ridicol: suntem țara cea mai tolerantă și cu reacții evident întârziate.
Am luat seama la violatori doar după consumarea unei drame însoțită de un evident abuz judecătoresc, tot așa după cum a trebuit să moară un copil ca să tratăm mai serios chestiunea maidanezilor. Acum, încep să iasă la iveală sumedenie de întâmplări similare celei de la Văleni: iată, un viol în grup s-a petrecut vara asta și la Caracal. Reclamația s-a înregistrat la 15 iunie și a fost înaintată la Parchet abia la 23 iulie – adică, îmi îngădui să observ, doar după izbucnirea scandalului vasluian. Altfel, e de bănuit că mai zăcea o lună-două-trei prin sertare – doar retragerea plângerii se poate face și în faza cercetării polițienești. Sancționarea infracțiunii de la Caracal fi-va hilar temporizată din pricină că unul dintre făptuitori, militar, cetățean român, este salariat NATO la Deveselu. Trebuie umblat cu mănuși, sunt aliații noștri, dacă se burzuluiește Marele Licurici? Echipa de infractori fiind mixtă (civili și militari), cine cercetează cauza, Procuratura Judecătoriei Caracal sau cea militară (că tot stă degeaba)? Pedepsele s-ar putea să fie inegale, că-s două justiții implicate, ceea ce nu poate duce decât la amânări peste amânări. Timp în care mai vine o grațiere, se mai înțeleg făptuitorii cu victima, timpul trece și uitarea-i scrisă-n legile omenești. Când, peste ani, s-o ajunge la recursuri, atenția nației va fi de mult redirecționată către cine știe ce alte subiecte, ivindu-se destul loc pentru strămoșeasca îngăduință.
Și fiindcă veni vorba de strămoși: povestea de la Văleni a scos din uitare teza judecătoarei Carmen Lupu, care și-a dat doctoratul cercetând istoria violului la români. Surprinzător: în vechime, pedeapsa se grada în funcție de averea celui ce a comis-o (mă tem că, neoficial dar eficient, procedura mai e valabilă și azi): Pravila lui Vasile Lupu hotăra ca bogatul să fie pedepsit cu „pierderea unei sume de bani din averea sa (…), pe când sluga, cu arderea de viu”. (Nu știu dacă autoarea cărții a ținut cont și de faptul că, în Principate, încă mai funcționa cutuma „jus prime noctae”, asimilabilă violului, dar niciodată condamnată.)
Codul lui Mavrocordat era mult mai drastic: „Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat prin preajma părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular, spre veșnica lui nefolosire”. Legea lui Cuza (1864): muncă silnică pentru siluitor. Codul lui Carol II era, firește, mai îngăduitor cu tot ce ținea de sexualitate: pușcărie între 1 și 5 ani (pentru violul în grup, 8 ani). Legile ceaușiste din 1969 prevedeau pedepse între 3 și 10 ani, menținute și în Codul din 2014 (12 ani pentru săvârșirea în grup).
În anul de grație 2015, mai îngrijorătoare decât toate rămâne reacția satului, cândva determinând un oprobriu generalizat. „Cum să facă pușcărie pentru aproape nimic?” – se întreabă sătenii din Văleni. „Aproape nimic” însemnând două reprize de viol repetat, totalizând trei ore de chin („altul la rând!”), fata leșinată stropită cu țuică („să-și revină”), și un elocvent verdict final al medicilor: „Pacienta prezintă echimoze multiple și a fost supusă unei traume ce cu greu va fi depășită”. Să fie ruralul românesc iremediabil pervertit? Iată un nou subiect pentru vreo teză de doctorat…