Neglijență

Scăpat de sub control, un incendiu de vegetație a distrus parțial o casă și un adăpost de animale

De aproape trei ore au avut nevoie pompierii pentru a stinge un incendiu care a afectat o casă de locuit și un adăpost de animale din satul Călinești Vasilache, comuna Dărmănești. Și totul a plecat de la neglijența unor localnici, care au incendiat vegetația uscată, iar mai apoi nu au reușit să mai controleze focul, care s-a extins la casă și la anexă. Flăcările au distrus adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, iar mai multe elemente de mobilier și alte bunuri din interiorul locuinței s-au degradat. În acest context, reprezentanții ISU Suceava au ținut să amintească o serie de reguli care trebuie respectate cu ocazia igienizării terenurilor de vegetația uscată.
”Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. Trebuie să rețineți că au fost situații când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acțiunea vântului, s-au înregistrat victime omenești. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, și ele soldate cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantități mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanță efortul depus de personalul structurilor de intervenție profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenția în alte situații în care cetățenii se află în pericol”, se arată în comunicatul ISU Suceava.

Un cablu electric defect a dus la distrugerea unei case
Un cablu electric defect a dus la distrugerea unei case
Scăpat de sub control, un incendiu de vegetație a distrus parțial o casă și un adăpost de animale
Scăpat de sub control, un incendiu de vegetație a distrus parțial o casă și un adăpost de animale

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova