Gruparea suceveană Rapid, care se zbate în subsolul eșalonul trei al fotbalului românesc continuă să piardă jucători pe bandă rulantă, iar dacă numărul „evadărilor” va continua în același ritm, e foarte probabil ca antrenorul Ion Buzoianu să nu mai aibă cu cine să facă pregătirea pentru cosmonauți pe care o preconizează pentru această iarnă. Lista plecărilor intempestive a fost deschisă de doi jucători exponențiali ai echipei, Claudiu Sevaciuc și Gabriel Șuleru care au părăsit gruparea „ceferistă” în plin tur de campionat și a fost continuată de Florin Plămadă, oferit pe tavă „vecinilor” de la FC Botoșani, de Răzvan Breniuc, ajuns după aceeași rețetă la Petrolul Ploiești și de Alex Gavriloaia, care și-a luat lumea în cap și a plecat în Anglia. Ultimii nemulțumiți de traiul de la Rapid sunt tot tineri de perspectivă, Alexandru Brânză și Eusebiu Jalbă, care și-au propus să-și încheie conturile cu gruparea suceveană în această iarnă. Brânză a plecat cu acceptul tacit al conducerii clubului să-și caute o echipă în zona Bucureștiului, însă înainte de a părăsi Suceava a exclus orice posibilitate de a reveni la Rapid. În ceea ce-l privește pe Jalbă, acesta este dezamăgit de faptul că în turul campionatului a fost ținut mereu pe banca de rezerve, cu toate că oficialii clubului știau că este monitorizat de cluburi precum Delta Tulcea sau Ceahlăul Piatra Neamț și crede că a avut parte de acest tratament din cauză că a refuzat să-și prelungească contractul cu gruparea suceveană. Cu alte cuvinte, fotbaliștii suceveni fug de Rapid CFR ca dracul de tămâie! Dacă-i punem la socoteală și pe Vlad Stănescu și Florin Plecanciuc, care au fost livrați, cum altfel decât gratis, Petrolului Ploiești astă vară, avem tabloul complet al jucătorilor pierduți de gruparea suceveană doar în ultima jumătate de an, perioadă în care nu s-a adus nimic în loc. Conducătorii Rapidului nu trebuie însă să-și facă griji din acest punct de vedere, pentru că mai au în prezent sub contract un număr unsprezece jucători, fix de-o echipă. Oficialii clubului sunt probabil mult mai preocupați acum cu întocmirea proiectului necesar pentru a putea primi bani de la Primărie și pentru anul 2011. Apropo, știți cum se intitulează proiectul? Vă spunem noi. „Promovarea fotbalului sucevean de performanță”.