Pe toate fronturile

Scandalul dintre PD-L și PSD se mută la DNA



Virginel Iordache: „Gestul lor este incalificabil”
Virginel Iordache: „Gestul lor este incalificabil”

Plângere penală la DNA. Reprezentanții PD-L Suceava au depus la sediul Serviciului Teritorial al DNA o plângere penală prin care solicită ca procurorii să efectueze cercetări pentru un posibil caz de corupție în tranzacția prin care PSD Suceava a cumpărat sediul actual, situat în strada Meseriașilor, nr.2.
„Nu știm dacă în acel caz a fost vorba de ceva ilegal. Indicii despre săvârșirea unor acte de corupție există, dar aceste aspecte vor fi clarificate de procurori”, a declarat Radu Ursu, prim-vicepreședintele al organizației județene a PD-L Suceava.
Tranzacția contestată de PD-L a avut loc pe 23 mai 2003 și privește un spațiu de 330,40 mp din centrul municipiului Suceava, unde acum se află sediul PSD.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 15.649, PSD a cumpărat de la Primăria Suceava spațiul din strada Meseriașilor, nr. 2, achitând suma de 162 de milioane de lei vechi, fără TVA.
Potrivit lui Radu Ursu, „prețul fixat și achitat este ridicol de mic, este neserios, în condițiile în care la acea vreme un spațiu identic în centrul orașului valora 5 miliarde de lei vechi, ceea ce denotă că statul a fost păgubit, cu bună știință, prin fixarea acestui preț”.
Un alt aspect contestat de PD-L este acela că tranzacția s-a efectuat după apariția Legii 90/2003 cu privire la vânzarea spațiilor către partidele politice, dar înainte de apariția normelor metodologice aplicare a acestei legi.
Președintele organizației municipale a PSD Suceava, Virginel Iordache, a declarat că plângerea penală depusă la DNA nu este decât un nou motiv de scandal.
„Gestul lor este incalificabil și în contradicție cu principiile proprietății pe care reprezentanții PD-L le clamează la tot pasul. Este o acțiune care nu are nimic comun cu bunul simț”, a spus Iordache.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)