Scandalul de la examenul de admitere la Academia de Poliție | Liviu Pop: Profesorii care au făcut subiectele sunt din preuniversitar

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuție cu rectorul Academiei de Poliție, iar profesorii care au făcut subiectele sunt din sistemul de învățământ preuniversitar, dar ministerul și școlile de la care provin acești dascăli nu au nicio implicare.”Am vorbit cu domnul rector, am lămurit clar lucrurile și, într-adevăr, cei care au redactat subiectele sunt profesori din sistemul de învățământ preuniversitar, care au avut contrat cu Academia. Nu are nicio implicare nici ministerul Educației și nici unitățile școlare din care provin acești profesori”, a declarat pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Liviu Pop.Întrebat dacă a existat o solicitare a Academiei de Poliție prin care s-au cerut propuneri de profesori, care să elaboreze subiectele pentru examenul de admitere, ministrul Educației a explicat că „dacă a existat această corespondența, nu pot spune că din lista de propuneri ale inspectoratelor sunt și profesori care au făcut subiectele. În general, toate instituțiile care apelează la ministerul Educației pentru selecție de profesori pe diverse comisii, minsterul transmite inspectoratelor, dar procedura de selecție nu este atributul ministerului. Poate fi o simplă corespondență între minister și instituția de învățământ superior, dar Academia stabilește comisia de profesori. Mă bucur că a fost îndreptată această eroare”.

Recomandări

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE