Tulburarea liniștii

Scandalagiu la Mănăstirea Sfântul Ioan

Un bărbat din comuna Zamostea a fost amendat pentru tulburarea liniștii publice, după ce a provocat scandal la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Sâmbătă, imediat după ora 14, prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, polițiștii au fost informați că un bărbat aflat în stare de ebrietate adresează injurii enoriașilor aflați în biserică. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe scandalagiu în incinta bisericii, l-au legitimat și apoi i-au aplicat o amendă pentru tulburarea liniștii publice. Conform propriilor declarații, Ion Dobâncă a venit la biserică pentru a se închina, însă, cel mai probabil din cauza alcoolului, acesta și-a schimbat imediat „preocupările”.

Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei