Scandal transformat în agresiune între doi comercianți din piața Marginea



Anchetă poliție
Anchetă poliție

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Marginea au fost nevoiți să se deplaseze, joi dimineață, în piața agroalimentară din Marginea, după ce un bărbat din Todirești a sesizat că a fost victima unei agresiuni fizice.
Din cercetările ulterioare a rezultat că bărbatul din Todirești s-a deplasat, joi dimineață, împreună cu mama sa, pe raza comunei Marginea, pentru a comercializa produse în piața din localitate.
În piață, reclamantul a avut o discuție în contradictoriu cu un bărbat din municipiul Suceava pe fondul unei neînțelegeri legate de locurile de comercializare din interiorul pieței.
Din cercetări rezultă că la un moment dat bărbatul din Suceava l-a lovit cu palma în zona capului pe cel din Todirești. Spiritele au fost foarte încinse, de față cu mai mulți martori.
Bărbatul agresat a depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, totodată fiind demarate cercetări de către polițiștii de la Marginea și pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat