Suceava

Scandal și bătaie într-un bar de pe cea mai rău famată stradă în Burdujeni



Scenele violente surprinse în interior
Scenele violente surprinse în interior

Scene violente s-au petrecut zilele trecute într-un bar de pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Protagonistul scandalului a fost un bărbat de etnie romă aflat în stare avansată de ebrietate, pe nume Rubin Feraru, în vârstă de 46 de ani, zis „Cara”, cunoscut în Burdujeni pentru antecedente violente. Victimă a fost o tânără în vârstă de 31 de ani, care abia se angajase la o casă de pariuri și era în a doua zi de muncă.
A scuipat-o și apoi a luat-o la pumni. Agresorul a încasat și el câteva mături în cap
Incidentul s-a petrecut marți seară, pe strada Jean Bart, la barul aflat lângă stația de autobuz din apropiere de gară.
Rubin Feraru a intrat în local în stare avansată de ebrietate și a început să facă circ. În local erau câțiva clienți, angajata de la bar și angajata unei case de pariuri aflate în incinta localului. Ultima avea să cadă victimă agresorului.
„Acest cetățean de etnie romă a venit în bar și a cerut de băut, dar pentru că era deja foarte beat nu i s-a mai dat să bea. Venise deja o dată poliția și îl scosese afară, dar el a revenit, era agresiv și a început să mă scuipe și să mă înjure pe mine care nu am nici o legătură cu barul… m-a scuipat de mai multe ori, am luat o mătură și l-am lovit cu mătura…”, ne-a relatat tânăra în vârstă de 30 de ani.
Deranjat de „tupeul” tinerei, individul a început să o lovească dur, cu pumnul, după cum se vede și pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, pe care le puteți vedea pe site-ul cotidianului nostru.
„M-a lovit cu pumnul de trei sau patru ori, m-a lovit puternic, eu am dat înapoi și am ripostat cu mătura… trebuie să ajung la Medicină Legală pentru a-mi scoate certificat medico-legal și voi merge la Neurologie pentru un control deoarece am dureri îngrozitoare la cap”, ne-a declarat tânăra. De remarcat că, deși lovită, tânăra nu s-a lăsat călcată în picioare și s-a apărat cu mătura pe care o avea în mână.
Tânăra a mai relatat că individul fuma în interiorul localului când polițiștii au ajuns la fața locului, iar aceștia l-au rugat să iasă afară, având un comportament destul de tolerant cu individul. Un alt amănunt este că în timpul încăierării cu tânăra, individul a mai agresat accidental doi clienți ai localului.
Ce spune poliția despre acest caz
Referitor la acest caz, comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a declarat: „Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o tânără de 31 de ani a fost agresată de un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. De asemenea, bărbatul a distrus și mai multe pahare și elemente de mobilier din barul respectiv. Pentru faptele săvârșire polițiștii au deschis dosar penal, urmând ca în baza probatorului administrat, inclusiv a imaginilor care surprind momentul agresiunii, să se dispună măsuri procedurale față de bărbatul de 46 de ani”.
Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de „distrugere” și „lovire sau alte violențe”. Polițiștii nu au considerat că este necesar să ia vreo măsură restrictivă față de individ.
„Alo, Poliția!”: Strada Jean Bart, ocupată de grupuri de indivizi care le cer bani oamenilor
Trecând peste acest incident, problema mult mai gravă este că pe strada Jean Bart din Burdujeni oamenii de bună-credință se simt tot mai puțin în siguranță sub presiunea unor grupuri de indivizi cu antecedente penale. Există cel puțin două grupuri de indivizi, de etnie romă dar nu numai, care stau cât e ziua de mare pe stradă, unii în zona stației de autobuz de lângă gară, iar alții în apropiere de intersecția cu Gheorghe Doja, în zona unei case de pariuri. Acești indivizi opresc oameni pe stradă și le cer bani. Fie îi roagă să le dea 2-3 lei, fie îi amenință să le dea bani, în funcție de persoana pe care o au în față. Mulți oameni din zonă și nu numai se feresc deja cât pot de aceste grupuri, preferând să înconjoare pe alte străzi pentru a ajunge unde au nevoie. Această problemă îi afectează foarte mult pe agenții economici din zonă, care pierd clienți din cauza grupurilor care agasează oamenii.
Situația este bine cunoscută la nivelul Secției de Polițe Burdujeni, care răspunde de acea zonă, existând și unele plângeri pentru agresiuni. Polițiștii nu au tratat însă serios problema până acum, iar oamenii de bună-credință sunt tot mai nemulțumiți.
Nu ne rămâne decât să sperăm că nu se va ajunge la acte de violență gravă, sau chiar extreme, pentru ca poliția să facă totuși ceva.



Scenele violente surprinse în interior
Scenele violente surprinse în interior
Scandal și bătaie într-un bar de pe cea mai rău famată stradă în Burdujeni
Scandal și bătaie într-un bar de pe cea mai rău famată stradă în Burdujeni
Scenele violente surprinse în interior
Scenele violente surprinse în interior


Recomandări

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată
Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității
Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității