Un vechi conflict de la Milișăuți, legat de exploatarea pășunii din localitate, a degenerat, ieri, în bătaie, chiar pe holurile primăriei. Victimă a pumnilor a fost administratorul unei societăți, chemat să îndepărteze o serie de construcții ilegale de pe imașul localității, la solicitarea Primăriei orașului Milișăuți. În conflict a intervenit și viceprimarul localității, Vichentie Popescu, pentru a aplana scandalul, iar un scaun aruncat nu se știe exact de cine a „zburat” pe holurile instituției. La fața locului au fost chemați polițiști și jandarmi care să calmeze spiritele, forțele de ordine rămânând în zonă până la închiderea programului de la primărie.
Un conflict între două tabere, cu iz politic, și o miză uriașă: subvențiile pe pășune
Pășunea din localitate a fost administrată în ultimii ani de Asociația Crescătorilor de Oi „Țurcana” Milișăuți. Asociația a fost constituită de trei crescători de animale din localitate, printre care și primarul Mircea Laurus. Între timp, primarul a fost îndepărtat de la conducere, fiind și reclamat la DNA pentru că s-a implicat în această asociație și ar fi încasat ilegal subvenții. Din tabăra adversă lui Mircea Laurus face parte și Mihai Vițega, nimeni altul decât contracandidatul lui Laurus la un nou mandat de primar. La începutul acestui an, Primăria Milișăuți i-a somat pe membrii asociației să elibereze pășunea. Asta pentru că primăria vrea să organizeze o nouă licitație pentru concesionarea pășunii, după ce vechiul contract a expirat la finele anului trecut.
Mircea Laurus spune că executarea silită de ieri a venit după ce orice tentativă de înțelegere amiabilă a fost respinsă.
“Am trimis somații privind eliberarea pășunii, nu am vrut să distrugem nimic, totul să se facă pașnic. Prima dată somația de eliberare a fost pentru data de 22 ianuarie, apoi până pe 6 februarie, însă nu s-a făcut nimic. Ei au spus că e pășunea lor și nu pleacă de acolo, sfidând legea”, a precizat Mircea Laurus.
Așa s-a ajuns la acțiunea de ieri, când firma Construct BM Rădăuți a fost solicitată să îndepărteze construcțiile de pe pășune. De cealaltă parte, actualii membri ai asociației, în frunte cu președintele de acum, Vasile Țical, se plâng că au rămas cu mieii și cu oile în câmp, după ce grajdurile și saivanele le-au fost distruse.
Primarul spune că s-au făcut presiuni față de mai mulți angajați ai primăriei
Pe acest fond tensionat, lucrurile au degenerat chiar în primărie, în timp ce reprezentantul firmei ridica devizul pentru lucrările de demolare.
„S-a petrecut un incident foarte grav, în primărie au intrat șase ciobani care l-au lovit pe reprezentantul firmei, Marin Buraciuc. Cei șase au făcut mari presiuni și față de mai mulți angajați din primărie. Am chemat jandarmii și poliția. Nu pot ieși din primărie, legea pumnului a câștigat la Milișăuți”, a declarat, ieri, primarul Mircea Laurus. El a precizat că în grupul agresiv s-au aflat Vasile Țical, actualul președinte al asociației, dar și Mihai Vițega, contracandidatul său la funcția de primar.
Ce au stabilit polițiștii
Polițiștii ajunși la fața locului au încercat să stabilească ce s-a întâmplat. Declarațiile sunt contradictorii, însă sunt și câteva certitudini. Scandalul a plecat după ce Vasile Țical s-a încăierat cu reprezentantul firmei, Marin Buraciuc. Acesta din urmă a luat un scaun în mână, probabil pentru a se apăra, iar la un moment dat scaunul a fost aruncat pe holurile instituției. Buraciuc a declarat că nu el a aruncat scaunul, ci chiar unul dintre cei care l-au atacat. Alături de Vasile Țical s-au aflat mai mulți localnici, inclusiv Mihai Vițega.
Comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a precizat că în urma scandalului s-au întocmit dosare penale pentru mai multe infracțiuni: „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „amenințare” și „loviri sau alte violențe”. Reclamații pentru lovire a depus atât Buraciuc, cât și Țical. De asemenea, ultimul a depus plângere și pentru distrugerea stânelor de pe imaș.
DNA a început o anchetă cu privire la subvențiile pentru pășunea de la Milișăuți
După cum am amintit, conflictul dintre cele două tabere de la Milișăuți, cu privire la subvenții, a ajuns și în atenția procurorilor. Asta după ce contestatarii primarului Mircea Laurus au depus o reclamație privind modul de folosire a banilor europeni.
Conform datelor oficiale prezentate de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, numai în 2014 Asociația „Țurcana” a încasat subvenție pe suprafața de pășune concesionată de la primăria locală, care însumează 103.638 de lei. Alte sume de ordinul zecilor de mii de lei au fost încasate și în anii anteriori, începând cu 2011.
Membrii asociației susțin că au muncit la întreținerea pășunii fără a fi informați în nici un moment cu privire la ce s-a întâmplat cu subvențiile încasate pentru suprafața de pășune concesionată de asociație, adică peste 200 de hectare.
Reclamația a ajuns la DNA Suceava, care a început urmărirea penală in rem, pentru presupuse infracțiuni legate de obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene. Urmărirea penală a fost începută pentru fapte, nu față de o persoană anume.
Spirite foarte încinse
Scandal și bătaie în sediul Primăriei Milișăuți, după demolarea unor construcții
