O tânără care se tăiase la un picior în timp ce făcea baie în mare, în stațiunea Mamaia, a făcut scandal, miercuri dimineață, reclamând că ambulanța solicitată a ajuns cu întârziere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului adjunct al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dr. Aura Broască, o turistă a solicitat, miercuri dimineață, intervenția medicilor de la Ambulanță după ce s-a înțepat în talpă, în timp ce se afla în mare, în stațiunea Mamaia. Femeia a călcat pe un obiect neidentificat, posibil o scoică sau un ciob, care i-a produs o plagă superficială în talpa piciorului.
Tânăra le-a făcut scandal cadrelor medicale de pe ambulanță, ea reclamând că a trebuit să aștepte prea mult sosirea acestora. Dr. Aura Broască a precizat că ambulanța a ajuns la solicitare în mai puțin de jumătate de oră, un timp bun în condițiile în care numărul solicitărilor a crescut mult în ultima perioadă, iar traficul rutier se desfășoară cu dificultate odată cu apariția, în număr mare, a turiștilor pe litoral.
După ce s-a certat cu cadrele medicale, tânăra a fost urcată în ambulanță și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost tratată și bandajată și apoi i s-a dat drumul, nefiind necesară internarea.