La vârf

Scandal la FRF după reducerea suspendării unor jucători



Mircea Sandu, autorul scandalului de la vârful fotbalului românesc
Mircea Sandu, autorul scandalului de la vârful fotbalului românesc

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, că membrii Comisiei de Apel nu ar fi trebuit să se pronunțe în cazul memoriului clubului Oțelul Galați, care solicita reducerea suspendării fotbaliștilor Gabriel Paraschiv și Janos Szekely.
„Eu am solicitat respectarea articolelor de regulament. Eu am solicitat conform prerogativelor statutului să se respecte regulamentul. Comisia de Apel nu trebuia să se pronunțe în acest caz, pentru că așa scrie în regulament. Eu am solicitat președintelui comisiei să nu se întrunească, a spus că își menține poziția și rămâne în vigoare hotărârea comisiei și cu asta basta. Astăzi am purtat o corespondență și în finalul scrisorii mi-a comunicat că dorește să nu mai continue colaborarea și că își depune demisia din funcția de președinte al Comisiei de Apel. Bine, domnul Filipescu are o mare casă de avocatură și dânsul cred că la foarte multe ședințe nici nu a putut fi prezent. Probabil că timpul nu îi permite”, a afirmat Sandu.
Președintele FRF a adăugat că cei doi fotbaliști vor avea drept de joc până când o nouă comise de apel se va constitui și va analiza cazul: „Vom constitui o altă componență a comisiei. Până atunci, jucătorii vor avea drept de joc, conform deciziei Comisiei de Apel. E un argument foarte subtil în această situație, pentru că la articolul 93, aliniatul d, se referă la penalități. Și a făcut uz de această problemă a penalității, pentru că era mai mare decât în regulament și atunci s-a referit la sancțiunea disciplinară, deși penalitatea de 3.000 de lei a păstrat-o. Eu respect decizia însă, mi-am făcut doar datoria.”
Președintele Comisiei de Apel a FRF a demisionat Președintele Comisiei de Apel a FRF, Mugur Filipescu, a demisionat vineri, refuzând să rejudece în regim de urgență și să respingă memoriul clubului Oțelul Galați în privința jucătorilor Gabriel Paraschiv și Janos Szekely.
Astfel, decizia de joi a Comisiei de Apel, de reducere a suspendărilor jucătorilor echipei Oțelul Galați, Gabriel Paraschiv și Janos Szekely, de la două la o singură etapă rămâne în vigoare, iar cei doi fotbaliști vor avea drept de joc în meciul cu FC Vaslui.
Comisia de Disciplină a FRF îl sancționase, la 5 martie, pe Janos Szekely cu două etape de suspendare și 3.000 de lei penalitate financiară pentru injurii și comportament nesportiv la adresa arbitrilor la finalul partidei Oțelul Galați – Rapid, scor 0-1, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I. De asemenea, în urma acelui meci, Gabriel Paraschiv a fost suspendat două etape și amendat cu 3.000 de lei pentru eliminarea de pe teren pentru două cartonașe galbene. Joi, Comisia de Apel a admis în parte memoriul clubului Oțelul Galați, reducând suspendările celor doi fotbaliști de la două la o etapă.



Recomandări

FRF a făcut ultimele clarificări în ceea ce privește meciurile de baraj pentru promovarea în eșalonul al treilea

Juniorul Salcea și Juniorul Suceava sunt două dintre pretendentele la promovarea în eșalonul al treilea
Juniorul Salcea și Juniorul Suceava sunt două dintre pretendentele la promovarea în eșalonul al treilea

FRF a făcut ultimele clarificări în ceea ce privește meciurile de baraj pentru promovarea în eșalonul al treilea

Juniorul Salcea si Juniorul Suceava sunt doua dintre pretendentele la promovarea in eșalonul al treilea
Juniorul Salcea si Juniorul Suceava sunt doua dintre pretendentele la promovarea in eșalonul al treilea