Incident

Scandal la finele ședinței de Consiliu Local al municipiului Suceava

Altercație între Gheorghe Nedea și consilierul local Adrian Arămescu, la finele ședinței

Ședința de ieri a Consiliului Local Suceava s-a terminat cu țipete, nervi și manifestări violente, după ce trei cetățeni, care nu au explicat de ce au venit acolo, s-au enervat că nu au fost chemați să vorbească, după ce s-au încheiat discuțiile la proiectele de pe ordinea de zi. Conform regulamentului de funcționare a Consiliului Local, aceștia puteau lua cuvântul la rubrica finală, „Diverse”, ori mai devreme, dacă președintele de ședință cerea și obținea acordul consilierilor prezenți.
Tocmai de aceea, supărarea lor s-a centrat pe președintele de ședință, Adrian Arămescu, care a declarat ședința închisă înainte ca cei trei să își dea seama că s-au epuizat toate subiectele.
„Am așteptat până la finele ședinței, trebuia să fim chemați să ni se dea cuvântul!”, a spus nemulțumit unul dintre cei care au protestat verbal, reclamând un abuz al autorităților.
Cel mai vehement dintre ei s-a dovedit a fi Gheorghe Nedea, care a mai avut episoade similare în Consiliul Local și cu alte ocazii, dar deși țipetele sale se auzeau în întreaga clădire, nu a reușit să se facă înțeles de nici unul dintre cei prezenți cu privire la motivul nemulțumirii sale, în afară de faptul că nu a apucat să vorbească în cadru oficial.
Cum acesta se „burica” pe lângă Arămescu, cunoscut ca fiind „om dintr-o bucată”, care l-a întrebat ironic „când a fost la muncă ultima dată”, deranjat că tot îi taie calea și se agita cu mâinile în aer, foarte aproape de fața sa, consilierul local l-a împins deoparte, cu podul palmei, părăsind sala, înainte de a se enerva mai tare.
Scandalul a fost aplanat de intervenția șefului Poliției Locale, Ovidiu Doroftei, care a discutat calm cu ei, domolindu-i, fiind evitată o posibilă evacuare forțată din clădire a celor care protestau zgomotos.
Cei trei nu au explicat nici presei motivul prezenței lor, încât, cel mai probabil, vor reveni la o ședință ulterioară, pentru a-și spune păsul.

Scandal la finele ședinței de Consiliu Local al municipiului Suceava
Scandal la finele ședinței de Consiliu Local al municipiului Suceava
Scandal la finele ședinței de Consiliu Local al municipiului Suceava
Scandal la finele ședinței de Consiliu Local al municipiului Suceava
Altercație între Gheorghe Nedea și consilierul local Adrian Arămescu, la finele ședinței
Altercație între Gheorghe Nedea și consilierul local Adrian Arămescu, la finele ședinței

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost alături de cetățenii din Hurjuieni care s-au răsculat împotriva exploatărilor din albia râului Suceava

Emanuel Ungureanu susține demersurile cetățenilor din localitatea Hurjuieni de a stopa exploatările din albia râului Suceava