Nedumerire pentru mulți dintre pescarii din județ, care s-au trezit că două asociații susțin, fiecare, că sunt singurele care le pot da permise de pescuit. La mijloc este vorba de un scandal de proporții, izbucnit în toată țara și care este departe de a se stinge. În acest moment balanța pare însă să încline spre noua asociație, care se bazează pe cele mai recente prevederi legale intrate în vigoare.
Prin Ordinul numărul 20 al ministrului Agriculturii și dezvoltării rurale privind condițiile de practicare a pescuitului recreativ-sportiv, emis pe 2 februarie 2010, s-a decis că dreptul de pescuit se acordă de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), în calitate de administrator al resurselor acvatice vii, numai prin asociațiile de pescari sportivi, persoane juridice, nonprofit legal constituite.
Până acum câteva luni de zile, în județ permis de pescuit aveau membrii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, însă acum aceasta nu recunoaște acest drept al ANPA, prelevându-se de faptul că are suprafețe de apă concesionate.
Între timp, la începutul anului, în județ a apărut Asociația „Prieteni Pescari” Bucovina, care are eliberează tocmai permise de pescuit ANPA.
Noua asociație, singura care eliberează permisele ANPA
Răzvan Florea, președintele asociației nou-înființate, este cât se poate de ferm în explicații.
„Conform noii ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial, doar ANPA emite permise de pescuit, prin asociațiile înscrise la Registrul unic de evidență al asociațiilor de pescari sportivi. Noi suntem singurii din județ care eliberăm aceste permise”, a declarat Răzvan Florea. El a ținut să precizeze că sucevenii care fac parte din Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava nu pot pescui doar pe baza carnetului de membru și au nevoie și de permisul de la ANPA, fără el practic pescuind ilegal și riscând amenzi de la 300 la 600 de lei. Interesant este că și AJVPS Suceava ar putea elibera permise ANPA, însă deocamdată refuză acest lucru, deoarece le consideră ilegale.
Președintele noii asociații a mai arătat că pescarii își pot procura permisele de pescuit anuale cu suma de 80 de lei de la toate magazinele de profil din județ, iar în curând organizația va avea un sediu, pe strada Depoului, numărul 16, în cartierul Ițcani. El susține că în județ sunt deja în jur de 400 de pescari ce și-au scos permisele legale de la ANPA.
„Cei care pescuiesc cu permisele ANPA sunt complici la o infracțiune”
De cealaltă parte, Nicolaie Goicea, președintele AJVPS Suceava, spune că permisele emise de ANPA sunt ilegale, în condițiile în care asociația are concesionate „toate apele colinare din județ și 16 fonduri de pescuit pe apele de munte”. Practic, susține acesta, pe suprafețele de apă întreținute și populate de asociație poate pescui acum oricine, fără a fi membru al AJVPS, condiții în care se poate vorbi de o încălcare flagrantă a legii. În acest sens a fost depusă o plângere penală contra ministrului Agriculturii, cel care a emis noul ordin, Goicea sperând că lucrurile se vor schimba.
„Apelul meu către membri este să-și păstreze această calitate și să-și achite cotizațiile. Cei care pescuiesc cu permisele ANPA sunt complici la o infracțiune”, este de părere Goicea.
Foarte importantă în tot acest scandal este o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 21 aprilie a.c., conform căreia AJVPS Suceava a pierdut dreptul de a obliga Agenția Domeniilor Statului să-i prelungească contractul privind apele concesionate în județul Suceava.
Cel puțin în acest moment se poate spune că AJVPS-urile din țară pierd teren în ceea ce privește pescuitul sportiv, însă membri marcanți ai acestora sunt hotărâți să lupte și ani de zile în instanță pentru a-și recâștiga drepturile pe care le revendică.