Scandal între două familii, pe holurile UPU Suceava, cu intervenția Poliției

Unitatea Primiri Urgențe Suceava
Unitatea Primiri Urgențe Suceava

Un scandal între doi tineri concubini de etnie romă, care au și copii împreună, a escaladat serios luni seară, după ce tânăra a ajuns la spital și a reclamat că a fost agresată de bărbatul pe care nu îl mai dorește alături de ea. La Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au ajuns atât membri ai familiei tânărului, din Hancea – Verești, cât și a fetei. Anterior, grupurile s-au încăierat, iar fiecare reclama agresiuni.
Spiritele au fost destul de încinse și la spital, membrii celor două familii făcând un scandal monstru. Personalul de securitate nu a putut să îi liniștească și a cerut ajutor poliției, care a trimis echipaje la fața locului. Nu au fost distruse bunuri, însă a fost creată o stare de disconfort major atât personalului medical, cât și pacienților.
Fata, care este din Sf. Ilie, a reclamat inclusiv că a fost nevoită să sară în mers din mașina concubinului.
Polițiștii au deschis în acest caz mai multe dosare penale privind comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Conform unor martori, între membri ai celor două familii a fost o bătaie serioasă, care s-a lăsat cu dinți scoși și alte leziuni. Agresiunile au avut loc însă înainte de scandalul de pe holurile de la Unitatea Primiri Urgențe Suceava.

Recomandări

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc