Siret

Scandal între doi ofițeri de la Punctul de Trecere a Frontierei

Vineri seară, în jurul orelor 20.00., doi lucrători de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost protagoniștii unui scandal, chiar în Punct, în urma căruia unul dintre cei doi ofițeri a fost lovit. Conform unor surse demne de încredere, scandalul a izbucnit în urma unui conflict spontan între cei doi, cel mai probabil pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cele din urmă subcomisarul Cezar C. lovindu-l pe inspectorul principal Octavian C. Se pare că incidentul a fost cercetat la scurt timp de către cadre din conducerea Poliției de Frontieră Rădăuți, însă rămîne suspectă “tăcerea” Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți, care până la ora realizării acestui material nu a pus la dispoziția presei niciun fel de comunicat pe această temă, deși am încercat să luăm legătura telefonic cu directorul Direcției rădăuțene, comisar șef Vasile Huțuleac.

Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „a afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne