Scandal în Primăria Suceava, după ce un viceprimar a cotrobăit în biroul celuilalt, plecat în concediu

Scandal la Primăria Suceava, între viceprimarul PSD, Dan Cușnir, și cel PNL, Daniel Ungurian
Scandal la Primăria Suceava, între viceprimarul PSD, Dan Cușnir, și cel PNL, Daniel Ungurian

La doar un an de coabitare politică la conducerea Primăriei Suceava, un puternic scandal îi are în centru pe cei doi viceprimari – Dan Ioan Cușnir (PSD) și Daniel Ungurian (PNL).

Conflictul e pornit de fapt de ceva vreme, dar a tot ”ars mocnit”, cu mici episoade, precum cel de la finele săptămânii trecute, când viceprimarul Daniel Ungurian a fost lăsat de către primarul Vasile Rîmbu (PSD) fără secretară, șofer și mașină de serviciu.

Motivele, neexprimate încă public, ar fi de la o serie de discuții în contradictoriu pe care Daniel Ungurian le-ar fi avut cu primarul și viceprimarul, pe mai multe măsuri administrative.

Luni, în timp ce Daniel Ungurian se afla în concediu, în altă localitate, viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierul personal Gabriel Petrovici, administrator al paginii Suceava Fail, au pătruns în biroul viceprimarului PNL, fără acordul acestuia, folosindu-se de cheile fostei secretare. Ce au făcut cât au stat acolo rămâne un mister, deocamdată. Dar neobișnuita situație a fost semnalată de mai multe persoane din primărie, ajungând și la urechile viceprimarului aflat la distanță, care a informat inclusiv la partid de cele întâmplate.

Ce măsuri va lua acesta când va reveni din concediu și ce se va întâmpla în continuare rămâne de văzut, mai ales că viceprimarul Daniel Ungurian este deținător al certificatului ORNISS privind accesul la informațiile clasificate, iar legislația în domeniu, mai exact HG 585 – privind protecția informațiilor clasificate, prevede sancțiuni uriașe.

Recomandări

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Demolarea garajelor fără despăgubiri, justificată de conducerea Primăriei Suceava prin „a lua de la puțini pentru a da celor mulți”

Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”
Dan Cușnir: „Nu este moral ca din banii tuturor sucevenilor să fie despăgubiți câțiva proprietari de garaje”

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50 la sută, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie