Tunete și fulgere s-au făcut simțite în ședința de ieri a Consiliului Local Suceava, unde discuțiile stârnite pe marginea unui proiect de hotărâre s-au transformat într-o confruntare deschisă între consilierul local Ovidiu Donțu și viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Totul a pornit de la un proiect de anulare a atestatului de administrator de asociație pentru o persoană în activitatea căreia, în urma controalelor efectuate, au fost depistate numeroase nereguli.
Ovidiu Donțu a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, motivând că acesta reprezintă un abuz, acuzându-l pe viceprimarul Lucian Harșovschi că persecută asociațiile de proprietari cu controale, amenzi și retragerea de atestate, pentru a-și ascunde astfel ineficiența în alte sectoare de activitate de care răspunde.
Vizibil afectat de declarațiile lui Donțu, cu care se află “la cuțite” încă de la preluarea mandatului de viceprimar, Harșovschi i-a atras atenția lui Donțu că încearcă să influențeze deciziile de Consiliu Local, mânat de anumite interese.
Mai exact, Harșovschi a sugerat că Donțu încearcă astfel să-i determine pe consilieri să retragă și al doilea proiect, prin care un alt administrator de asociație este lăsat fără atestat de practicare a profesiei, respectiva persoană fiind membră a PSD, partid al cărui președinte este Ovidiu Donțu.
Replica lui Donțu nu a întârziat: “Ai grijă, mâine ne vedem la Tribunal, unde îți cer un miliard despăgubire pentru calomniile aduse!”
“Pentru ce? Mă dați în judecată pentru mesajul de «La mulți ani!» pe care vi l-am trimis de Revelion?”, a întrebat Harșovschi, care a povestit cum de Revelion i-a trimis mesaj de felicitare lui Donțu, același ca și celorlalți membri ai Consiliului Local, pentru a primi ca răspuns amenințări:
“Vă rog să vă retrageți urările la adresa mea. În caz contrar vă dau în judecată în 24 de ore”.
Pentru a calma spiritele încinse, primarul Sucevei, Ion Lungu, a citat din lege pasajele prin care autoritatea locală are dreptul să retragă atestatele administratorilor de asociație, la fel cum le poate controla și activitatea.
“Nu vreau să se creeze un precedent și de acum să se înțeleagă că orice ar face cei din asociație, scapă basma curată pentru că nimeni nu se ia de ei. Rezultatele controalelor sunt clare, există și semnătură prin care recunosc faptele făcute, încât e normal să luăm decizia de retragere a atestatului”, a spus Lungu.
Primul proiect de anulare a atestatului de administrator a fost retras de pe ordinea de zi, iar al doilea a fost aprobat de aleșii locali.
Nemulțumit de retragerea unui proiect de anulare a atestatului de administrator, viceprimarul Harșovschi a adăugat:
“Nu ar trebui să ne arătăm indulgenți acolo unde cei din conducerea asociației fură din banii oamenilor. Unde au fost greșeli mai mici am fost și noi înțelegători, nu am trecut direct la retragerea atestatului”, a spus Harșovschi, răspunzându-i astfel tot lui Donțu, care îi reproșase că a cerut măsuri foarte aspre, pentru nimicuri.
Astăzi, cei doi ar trebui să se întâlnească din nou, la Tribunal, în procesul intentat de Ovidiu Donțu viceprimarului Harșovschi, pentru o declarație a acestuia, din care rezultă că îl suspectează că s-ar afla în spatele afacerilor firmelor de repartitoare.
Spirite încinse
Scandal în Consiliul Local între Donțu și Harșovschi
