Politic

Scandal în ALDE Suceava după preluarea șefiei de Alexandru Băișanu



Deputatul Alexandru Băișanu este, începând de ieri, președintele interimar al Organizației Județene Suceava a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)
Deputatul Alexandru Băișanu este, începând de ieri, președintele interimar al Organizației Județene Suceava a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)

Deputatul Alexandru Băișanu este, începând de ieri, președintele interimar al Organizației Județene Suceava a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE). Decizia a fost luată de conducerea centrală a acestui partid, fiind acceptată de copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Odată cu preluarea președinției filialei județene, Alexandru Băișanu va candida și pentru funcția de primar al Sucevei, din partea ALDE. Surse din cadrul partidului au afirmat că inițial s-a făcut propunerea ca Alexandru Băișanu să fie copreședinte al organizației județene, alături de deputatul Constantin Galan, însă acesta din urmă a refuzat și s-a retras din funcție. De altfel, Constantin Galan a declarat ieri că nu a acceptat această propunere deoarece nu vrea să-și asocieze imaginea, publică și politică, cu cea a lui Alexandru Băișanu. Galan a mai spus că în ședința de ieri a conducerii ALDE „s-au dat lupte” pentru a-i convinge pe liderii național că Alexandru Băișanu nu este soluția cea mai potrivită pentru partid.
Contactat telefonic, noul președinte al ALDE Suceava, Alexandru Băișanu, a spus că momentan nu vrea să dea nici o declarație pe acest subiect, urmând să organizeze o conferință de presă zilele acestea.
Băișanu a anunțat joia trecută că și-a dat demisia din PNL și că va candida pentru Primăria Suceava, fără a anunța partidul. La vremea respectivă, Alexandru Băișanu a ținut să precizeze că în fapt nu demisionează din PNL, ci din PDL, considerând că această formațiune politică a acaparat în totalitate fostul PNL. De remarcat faptul că Băișanu a început conferința de presă în care anunța aceste lucruri cu „o dedicație specială” către actualul copreședinte al ALDE, precizând că în trecut, după ce a demisionat din funcția de prefect, a decis să intre în PNL pentru că a vrut să urmeze un model pe care îl regăsea în premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu.
Tot săptămâna trecută, fostul președinte al ALDE Suceava, Constantin Galan, a anunțat că actualul consilier local Vasile Mocanu va candida din partea acestui partid pentru Primăria Suceava, candidatură care în aceste condiții va fi anulată.
Constantin Galan: „Vorbim limbi diferite, și pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băișanu am decis să ies din acest joc”
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, deputatul Constantin Galan ne-a confirmat faptul că Alexandru Băișanu a preluat Organizația Județeană a ALDE Suceava. Galan a confirmat și faptul că inițial s-a propus ca Alexandru Băișanu să fie președinte la filiala municipală Suceava și copreședinte al organizației județene. „M-am duelat cu Băișanu, pentru că președintele probabil că a fost determinat să ia această decizie prin unele mijloace neortodoxe, probabil venite de la alții. În cadrul ședinței s-a decis ca Alexandru Băișanu să candideze pentru Primăria Suceava și să preia președinția organizației municipiului reședință de județ. Dar s-a spus că trebuia să fie și copreședinte al Organizației Județene a ALDE Suceava”, a arătat Constantin Galan.
Acesta a subliniat că a refuzat categoric această formulă de conducere pentru că nu are încredere în modul în care va acționa Alexandru Băișanu în viitor. „Nu puteam să fiu copreședinte pentru că îmi stricam imaginea. Dacă ALDE va avea un rezultat bun la alegeri, cu siguranță spunea că sunt rezultatele lui, dar dacă rezultatul nu va fi unul bun, atunci urma să spună că vina este a mea. Din acest motiv am decis să mă dau deoparte pentru că mai am ce să fac și altceva, nu numai să mă cert cu Alexandru Băișanu. Vorbim limbi diferite, și pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băișanu am decis să ies din acest joc”, a afirmat Constantin Galan. El a precizat că majoritatea membrilor din filialele locale ALDE, pe care le-a creat de când a preluat șefia filialei, i-au spus că vor să se alăture acestui partid, „însă doar dacă nu vine și Alexandru Băișanu”. Constantin Galan a spus că zilele viitoare va lua o decizie cu privire la viitorul său politic.


Constantin Galan: „Vorbim limbi diferite, și pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băișanu am decis să ies din acest joc”
Constantin Galan: „Vorbim limbi diferite, și pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băișanu am decis să ies din acest joc”
Deputatul Alexandru Băișanu este, începând de ieri, președintele interimar al Organizației Județene Suceava a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)
Deputatul Alexandru Băișanu este, începând de ieri, președintele interimar al Organizației Județene Suceava a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național